Profitul net al TTS se prăbușește. Transportatorul fluvial semnalează normalizarea pieței, după șocul din Ucraina care a generat o cerere excepțională

Profitul net al TTS se prăbușește. Transportatorul fluvial semnalează normalizarea pieței, după șocul din Ucraina care a generat o cerere excepțională
scris astăzi, 20:23

Cea mai importantă companie de transport de la Dunărea inferioară, Transport Trade Services, și-a diminuat în primele 3 trimestre 2024 cu 66,9% câștigul pretaxare EBITDA, la 117,8 milioane lei, de la 355,5 milioane lei în exercițiul financiar precedent.

Transport Trade Services (TTS) a realizat în primele 9 luni venituri la nivel consolidat de 581,91milioane lei, cu 33,33% mai mici decât cele de 872,91 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Compania pleacă de la o bază foarte ridicată a tranzitului excepțional al cerealelor ucrainiene, o realitate a anilor 2022 și 2023. Deja volumele au scăzut atât la transportul fluvial, cu 19,9%, cât și pe segmentul de operare portuară, cu 15,0%.

Urmărește-ne și pe Google News

Cheltuielile cu materiile prime s-au redus cu 13,14%, la 69,31 milioane lei,  de la 79,80 milioane lei, iar cheltuielile cu subcontractorii s-au diminuat cu 26,42%, la 181,19 milioane lei, de la 246,26 milioane lei. În același interval de raportare, costurile cu salariile au urcat cu 10,08%, la 161,39 milioane lei, de la 146,61 milioane lei.

Evenimente

20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Fondul Agista ar urma să devină acționar majoritar al companiei Fort, adusă pe bursă de Bittnet în primăvara acestui an CITEȘTE ȘI Fondul Agista ar urma să devină acționar majoritar al companiei Fort, adusă pe bursă de Bittnet în primăvara acestui an

Rezultatul total global s-a prăbușit de 8,5 ori, la 29,24 milioane lei, de la 250,35 milioane lei din primele 3 trimestre din 2023. Pe întreg anul trecut, rezultatul total global a fost de 304,61 milioane lei. „Această evoluție reflectă procesul de normalizare și revenire a pieței după o perioadă de cerere excepțională, iar rezultatele noastre continuă să depășească nivelurile înregistrate înainte de conflictul din Ucraina”, semnalează compania.

La data de 30 septembrie, TTS avea active totale de 1,24 miliarde lei, în scădere cu 7,46% față de cele de 1,34 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au fost tăiate cu 21,87%, la 197,22 milioane lei, de la 252,44 milioane lei.

DECIZIE Electrica SA se împrumută cu până la peste 1 miliard de euro și demarează proiecte fotovoltaice de circa 140 MW CITEȘTE ȘI DECIZIE Electrica SA se împrumută cu până la peste 1 miliard de euro și demarează proiecte fotovoltaice de circa 140 MW

Delistată în anul 2015 ca Navrom Galați (COVG), compania Transport Trade Services a revenit în vara anului 2021 la cota pieței reglementate a Bursei de Valori București unde în această vară a inițiat o majorare de capital de 120,00 milioane lei, prin acordarea a 2 acțiuni gratuite la fiecare titlu deținut.

La ultimul preț de închidere, de 6,1500 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a societății se ridică de 1,11 miliarde lei (222,22 milioane euro). Cel mai important acționar, cu o dețineri de 25,31% din titluri, este Alexandru Mircea Mihăilescu, urmat de fondurile de pensii NN, cu 8,69% din acțiuni. Participații peste reperul de 5% mai au Pavăl Holding, vehiculul de investiții de portofoliu al fondatorilor Dedeman, precum și fondurile de pensii administrate Aegon și Metropolitan Life.

viewscnt
Afla mai multe despre
tts
bvb
bursa
ucraina