Grupul farmaceutic american Merck a încheiat un acord în valoare de 3,3 miliarde de dolari cu o companie chineză pentru dezvoltarea unui medicament pentru cancer, potrivit Reuters.
Acordul permite grupului Merck să dezvolte, să producă și să comercializeze, în caz de autorizare, un medicament dezvoltat de compania chineză LaNova Medicines, cu sediul în Shanghai.
Medicamentul, denumit LM-299, a fost dezvoltat de compania chineză și țintește proteina PD-1, care previne uciderea celulelor canceroase de către sistemul imunitar. În plus, medicamentul reduce nivelul unei alte proteine, VEGF, care stimulează creșterea tumorilor atunci când proliferează.
În cadrul acordului, Merck va plăti un avans de 588 milioane de dolari companiei LaNova și sume suplimentare de până la 2,7 miliarde de dolari, în funcție de atingerea unor obiective de dezvoltare, scrie News.ro.
Achiziția a fost decisă de Merck în contextul în care grupul farmaceutic caută medicamente promițătoare, care să compenseze reducerea estimată a încasărilor din imunoterapia pentru cancer Keytruda, pentru care patentul va expira la finalul acestui deceniu.
CITEȘTE ȘI FOTO Un nou Drum Expres va fi construit în România, o investiție publică de 6 miliarde leiRecent, Merck a anunțat achiziționarea companiei de biotehnologie Modifi Biosciences, specializată tot în dezvoltarea de tratamente pentru cancer, valoarea tranzacției fiind de 1,3 miliarde de dolari.
Anul acesta, Merck a ajuns la un acord și pentru a cumpăra compania de biotehnologie Eyebiotech, specializată în dezvoltarea de tratamente pentru afecțiuni oftalmologice.