Companie din domeniul energiei geotermale ce a cooptat în acționariatul său un fond de investiții din Bahamas, Green Tech a avut o dinamică pozitivă anul trecut, dar bilanțul este încă departe de reperele de dezvoltare prevăzute în planul de business prezentat la momentul listării.
Green Tech International (GREEN), care s-a listat recent în urma unei oferte publice consumată la cumpăna dintre ani, a realizat în 2024 venituri totale din exploatare la nivel de grup de 12,72 milioane lei, cu 8,72% mai mari decât cele de 11,70 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Sunt performanțe la început de drum pentru o companie care în prospectul de listare includea un plan de business conform căruia societatea ar urma să ajungă la venituri de 257,69 milioane lei.
În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au redus cu 8,86%, la 9,25 milioane lei, de la 10,04 milioane lei. Astfel, Green Tech afișează un profit net de 2,55 milioane lei, de 6 ori mai mare decât cel de aproximativ 415.000 de lei din 2023.

La data de 31 decembrie 2024, compania avea active totale la nivel de grup de 800,56 milioane lei, de 2,6 ori mai mari decât cele de 302,95 milioane lei de la sfârșitul anului 2023, dar cu 31,39% sub capitalizarea bursieră de 1,16 miliarde lei (232,87 milioane euro) aferentă ultimei cotații de închidere, de 14,80 lei/acțiune.
În aceeași perioadă, datoriile totale pe termen lung au explodat de 25 de ori, la 117,73 milioane lei, de la 4,74 milioane lei, și datoriile totale curente au coborât cu 17,11%, la 6,25 milioane lei, de la 7,54 milioane lei.

Deși oferta publică de listare derulată la BVB a avut o valoare totală de doar 7,63 milioane lei, derizorie în raport cu dimensiunea companiei, în regim extrabursier s-a consumat o tranzacție în care a fost prins un angajament de plată de 135 milioane euro al fondului de heging GEM Global Yield LLC SCS, cu entitatea centrală înregistrată în Bahamas.
În urma tranzacției, fostul acționar majoritar, omul de afaceri Lars Alexander Haussmann, în vârstă de 55 de ani, și-a redus participația la 21,15% prin titluri, aceasta fiind exercitată prin compania AlpEurope Investments, din Elveția.
Cel mai important acționar, depășind și fondul din Bahamas, cu o deținere de 35,83% din acțiunile Green, devine Henri Millardet AG, firmă controlată de Raluca Simu, proprietara comerciantului de ceasuri și bijuterii Cellini, soție a omului de afaceri Horia Simu. Swiss Capital, intermediarul operațiunii de listare, are, de asemenea, o deținere de 10,02%.