Bursa câștigă o cincime de procent. Volumele sunt foarte mici

Bursa câștigă o cincime de procent. Volumele sunt foarte mici

Sursa foto: BVB

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris ieri, 20:35

După o secvență de 5 sesiuni negative, indicele BET a înregistrat un ricoșeu.

Escaladarea din maxime în maxime a principalelor burse ale lumii a fost întreruptă de un puseu de vânzare care s-a amorsat la începutul orarului de tranzacționare de la New York Stock Exchange. Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât, din nou, sub reperul de 43.000 de puncte.

Urmărește-ne și pe Google News

La BVB, preponderentă a fost reținerea care s-a văzut, în primul rând, la nivelul lichidității. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 34,71 milioane lei (6,98 milioane euro), și acesta asigurat în proporție de 57,04% de primele cele mai tranzacționate 2 acțiuni. Este vorba de titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au avansat cu 0,72%, până la prețul de 27,80 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 11,09 milioane lei, și de titlurile OMV Petrom (SNP), care au crescut cu 1,04%, până la prețul de 0,7290 lei/acțiune, pe transferuri de 8,71 milioane lei.

Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Producția Hidroelectrica s-a diminuat cu o cincime, confirmând tendința din prima jumătate a anului CITEȘTE ȘI Producția Hidroelectrica s-a diminuat cu o cincime, confirmând tendința din prima jumătate a anului

Într-o efervescență atrenată de data de înregistrare pentru dividendul brut de 1,05 lei/acțiune pe care Sphera Franchise Group (SFG) îl va distribui în noiembrie, titlurile societății care administrează lanțurile de alimentație KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a cumulat volume echivalente cu 6,47 milioane lei. Cotația s-a retras cu 0,49%, până la prețul de 40,60 lei/acțiune.

În rest, reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Purcari Wineries (WINE), care au suferit un recul de 1,59%, până la prețul de 14,90 lei/acțiune.

Taco Bell, expansiune în România. Colțul inedit de pe bursă CITEȘTE ȘI Taco Bell, expansiune în România. Colțul inedit de pe bursă

Sub aspectul dinamicii pieței, cu excepția indicelui financiar BET-FI, care a avut un declin de 0,42%, până la nivelul de 61.167,95 de puncte, traiectoria a fost preponderent pozitivă: +0,09 pentru indicele compozit BET-XT, +0,27% pentru indicele de energie BET-NG și +0,20% pentru indicele reprezentativ BET care a închis la nivelul de 17.441,39 de puncte.

Bursa câștigă o cincime de procent. Volumele sunt foarte mici

 

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
sphera franchise
purcarci wineries