Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță semnarea unui nou acord de finanțare cu Fondul European de Investiții (FEI) pentru lansarea programului "Innovation Romania", cu o finanțare totală de 106,7 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, programul este susținut prin Programul "Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare" 2021-2027 (PoCIDIF), din fonduri structurale europene, scrie Agerpres.
"Această inițiativă subliniază rolul crucial pe care statul român și FEI îl au în sprijinirea ecosistemului de investiții și inovare din România. Eforturile începute în 2012, odată cu primul fond de venture capital finanțat prin Inițiativa JEREMIE, au continuat prin utilizarea fondurilor structurale din perioada 2014-2020 și ulterior prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noul program "Innovation Romania", conceput ca un fond de fonduri, vizează crearea unor instrumente financiare adaptate nevoilor pieței locale și care, până acum, au fost insuficient dezvoltate. Astfel, vor fi lansate trei tipuri de fonduri de equity: Fondul de transfer de tehnologie - destinat valorificării rezultatelor cercetării și inovării prin parteneriate cu organizațiile de cercetare și dezvoltare; Fondul de coinvestiții cu "business angels" - menit să consolideze comunitatea de investitori privați și să faciliteze implicarea acestora în dezvoltarea antreprenoriatului românesc; Fondul de accelerare a antreprenorialului - dedicat sprijinirii întreprinderilor aflate la început de drum și stimulării creșterii acestora", notează MIPE.
Selecția managerilor de fond va fi realizată de FEI începând cu primul trimestru al anului 2025, printr-un apel public deschis.
"Prin semnarea acestui acord, reconfirmăm angajamentul României de a sprijini inovarea, antreprenoriatul și dezvoltarea economică sustenabilă. Programul ÂŤInnovation RomaniaÂť este o oportunitate importantă de a impulsiona crearea de noi tehnologii și de a susține întreprinderile mici și mijlocii, care sunt motorul economiei noastre. Împreună cu Fondul European de Investiții, ne propunem să dezvoltăm un ecosistem puternic de investiții, care să atragă atât capital local, cât și internațional", a declarat, în comunicatul citat, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Programul va încuraja investițiile în IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie (midcaps), punând accent pe inovare și competitivitate. Proiectele selectate vor trebui să îndeplinească criterii specifice de eligibilitate, aliniate obiectivului specific al FEDR: "Intensificarea creșterii sustenabile, sporirea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă prin investiții productive".
"Ne bucurăm să adăugăm un nou capitol colaborării noastre îndelungate cu România, prin lansarea de instrumente financiare care au ca obiectiv sprijinirea inovării în întreprinderi. De peste 10 ani, împreună cu statul român, am susținut investițiile românești prin aproape douăzeci de fonduri de private equity și venture capital. Această nouă inițiativă va contribui în mod concret la crearea de start-up-uri și lansarea de noi tehnologii, încurajând și investițiile efectuate de business angels, sprijinind astfel economia românească și dezvoltarea ecosistemului local de investiții", susține Marjut Falkstedt, chief executive al FEI.
CITEȘTE ȘI Isărescu: Digitalizarea și apariția inteligenței artificiale ne așează în față provocări necunoscute până acum 5-10 aniProgramul "Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027" (PoCIDIF) este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu o alocare totală de 2,1 miliarde euro. și sprijină implementarea strategiei naționale sau regionale de specializare inteligentă prin finanțarea de investiții în specializare inteligentă, digitalizare în administrația publică centrală, educație, cultură și IMM-uri - instrumente Financiare, precum și dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa - STEP.
De asemenea, programul va finanța intervenții care vizează transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural.
Fondul European de Investiții (FEI), parte din Grupul Băncii Europene de Investiții, are un rol esențial în îndeplinirea politicilor Uniunii Europene în domenii-cheie, precum: competitivitatea, inovarea, digitalizarea, impactul social, sustenabilitatea și prevenirea schimbărilor climatice.