Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referință pentru a patra oară în acest an, cu un sfert de punct procentual, în ciuda faptului că inflația în Zona Euro a urcat la 2,3% în noiembrie.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis reducerea dobânzii de referință cu un sfert de punct procentual, astfel că indicatorul a ajuns la 3%. Este cea de-a patra reducere făcută de BCE în acest an. “Decizia de a diminua rata dobânzii la facilitatea de depozit, respectiv rata dobânzii prin intermediul căreia Consiliul guvernatorilor influențează orientarea politicii monetare, se bazează pe evaluarea sa actualizată privind perspectivele inflației, pe dinamica inflației de bază și pe robustețea transmisiei politicii monetare”, se arată în comunicatul dat publicității.
În consecință, rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,00%, 3,15% și, respectiv, 3,40% începând cu data de 18 decembrie 2024, arată BiziDay.
Decizia de astăzi vine în contextul în care rata anuală a inflației în Zona Euro a crescut până la 2,3% în luna noiembrie 2024, de la un nivel de 2% în octombrie, ceea ce putea determina BCE să nu mai reducă dobânda de referință.