VIDEO Profit Health.forum Ediția a XIV-a. Alexandru Rogobete, Ministerul Sănătății: România nu mai are de angajat niciun euro din PNRR pentru spitale. La început, nu credeam că acestea vor fi construite atât de rapid

VIDEO Profit Health.forum Ediția a XIV-a. Alexandru Rogobete, Ministerul Sănătății: România nu mai are de angajat niciun euro din PNRR pentru spitale. La început, nu credeam că acestea vor fi construite atât de rapid
scris 15 oct 2024

România nu mai are niciun euro disponibil din creditele de angajament pentru Sănătate din PNRR, deoarece toate contractele prevăzute în program au fost deja semnate, spune Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la Profit Health.forum Ediția a XIV-a. 

Conferința este organizată cu sprijinul Bristol Myers Squibb, Crisia Farm și UCB

VIDEO POATE FI VĂZUT AICI

„În ultimii trei ani de zile, pot spune că s-au investit în sistemul de sănătate peste 12 miliarde de lei. Vorbim aici de fonduri, credite de angajament și bani concreți care au fost alocați spitalelor, unităților sanitare și autorităților locale, acolo unde a fost cazul. Contracte de finanțare concrete au fost semnate și toate sunt în desfășurare.

Urmărește-ne și pe Google News
PIB-ul României ar putea ajunge la 700 miliarde euro în următorii 10 ani, de 30 de ori mai mult decât în 1994. România poate intra în Top 10 economii din Uniunea Europeană CITEȘTE ȘI PIB-ul României ar putea ajunge la 700 miliarde euro în următorii 10 ani, de 30 de ori mai mult decât în 1994. România poate intra în Top 10 economii din Uniunea Europeană

În momentul de față, Ministerul Sănătății gestionează peste 3.200 de contracte de finanțare PNRR, pe toate palierele. Pot da exemple concrete de lucruri care s-au realizat. Investițiile sunt împărțite în trei mari categorii: zona prespitalicească (medicina de familie, centrele comunitare integrate și ambulatoriile de specialitate, atât de necesare), zona intraspitalicească (construcția de spitale noi, reabilitarea și dotarea celor existente) și digitalizarea.

În zona intraspitalicească, există două categorii de spitale noi: spitale nou înființate, cum ar fi Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, și spitalele regionale care, deși păreau imposibil de realizat, sunt acum în construcție. De exemplu, în Târgu Mureș s-a construit primul centru pentru copii. La cele trei spitale regionale (Iași, Cluj, Timișoara) au început lucrările anul trecut. În aceste cazuri, se construiesc noi structuri monobloc în curțile spitalelor existente, urmând ca activitatea să fie mutată în clădirile noi din cele vechi, care vor fi ulterior reabilitate.

Lucrările sunt în desfășurare, iar unele proiecte sunt deja avansate. De exemplu, Spitalul Județean din Bistrița va fi dat în folosință în ianuarie anul viitor. Centrul de patologie cerebrovasculară din Cluj-Napoca se află în plină desfășurare, iar centrul de arși din Timișoara avansează, lucrându-se deja la etajul 5, inclusiv la heliport. Spitalul de Reumatologie de la Marie Curie și alte spitale regionale sunt în diferite stadii de construcție. În plus, centrele de politraumă din Cluj, Brașov, Sibiu și Pitești sunt într-un stadiu avansat, unele fiind deja finalizate. 7 centre de radioterapie au fost date în folosință anul trecut, iar ultimul dintre ele, la Ploiești, urmează să fie finalizat în curând.

GRAFICE Reglementatorul maghiar: România - cea mai scumpă piață UE a energiei. Ungaria - cea mai importantă sursă de importuri CITEȘTE ȘI GRAFICE Reglementatorul maghiar: România - cea mai scumpă piață UE a energiei. Ungaria - cea mai importantă sursă de importuri

Aceste centre sunt esențiale pentru tratarea pacienților oncologici și sunt amplasate în centrele universitare, acolo unde există și centre de oncologie.

A treia componentă importantă din PNRR este digitalizarea. Aceasta include patru mari proiecte: creșterea capacității sistemului informatic al CNAS, digitalizarea Ministerului Sănătății și a instituțiilor subordonate (unde toate cele 89 de proiecte sunt în implementare), digitalizarea fluxurilor administrative și medicale (în special pentru specialitățile tehnologizate, cum ar fi ATI și radiologia), și realizarea unui sistem național unic de telemedicină. În acest sens, 207 spitale beneficiază deja de fonduri din PNRR.

Un aspect important de subliniat este că Ministerul Sănătății nu mai are niciun euro disponibil din creditele de angajament, deoarece toate contractele prevăzute în PNRR au fost deja semnate. Așadar, nu vom returna niciun ban din partea sănătății. Fondurile din PNRR sunt nerambursabile.

Germania, cea mai mare economie a Europei, se așteaptă la o nouă contracție. După ce a beneficiat mult timp de energie ieftină, grație livrărilor de gaze rusești, și de exporturi spre China, acum suferă CITEȘTE ȘI Germania, cea mai mare economie a Europei, se așteaptă la o nouă contracție. După ce a beneficiat mult timp de energie ieftină, grație livrărilor de gaze rusești, și de exporturi spre China, acum suferă

Desigur, au existat și situații în care unele proiecte s-au blocat din cauza procedurilor, însă până în prezent nu există proiecte complet blocate, fără speranță de finalizare până la termenul din iunie 2026. Unele proiecte au avansat mai bine, iar altele s-au împotmolit, dar gestionarea unui portofoliu de 3.200 de proiecte implică inevitabil și dificultăți.

Nici măcar noi, la început, nu credeam că aceste spitale se vor construi atât de rapid. Totuși, iată că anul viitor vom avea spitale noi funcționale. Este important să nu existe blocaje, iar acolo unde ele apar, să ajutăm pentru deblocarea situațiilor”, a declarat oficialul guvernamental.

viewscnt
Afla mai multe despre
alexandru rogobete
ministerul sanatatii
spitale regionale
pnrr