Tranzacție: Un grup elvețian cu rădăcini basarabene a preluat aproape jumătate din dezvoltatorul primului proiect PNRR de fabrică de panouri fotovoltaice din România

Energie   
Tranzacție: Un grup elvețian cu rădăcini basarabene a preluat aproape jumătate din dezvoltatorul primului proiect PNRR de fabrică de panouri fotovoltaice din România

Sursă foto: https://www.solarpanelproductionline.com/

Kirsan Swiss GmbH, societatea-holding înregistrată în Elveția, dar cu rădăcini în Republica Moldova, a grupului omonim, cu afaceri în imobiliare, construcții și alte sectoare peste Prut, dar și în mai multe alte țări din Europa, a preluat aproape jumătate din compania din România care a semnat, în octombrie anul trecut, primul contract de finanțare cu fonduri UE din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a unui proiect de construire a unei fabrici de panouri fotovoltaice în România.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cei de la Kirsan Swiss GmbH au cumpărat, cu peste 2 milioane de lei, 49% din capitalul firmei de construcții brașovene KBK Kraft Projekt, care dezvoltă proiectul construirii unei hale industriale de asamblare de panouri solare în municipiul Sfântu Gheorghe, din județul Covasna, în parcul industrial Sepsi din cartierul Câmpul Frumos, cu finanțare nerambursabilă PNRR de aproape 4 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Ambasada SUA afirmă că alocarea a 2% din PIB pentru apărare nu mai este suficientă: Aliații NATO vor trebui să cheltuiască un procent mult mai mare pentru a răspunde nevoilor unui viitor sigur și securizat. Pacea nu este gratuită CITEȘTE ȘI VIDEO Ambasada SUA afirmă că alocarea a 2% din PIB pentru apărare nu mai este suficientă: Aliații NATO vor trebui să cheltuiască un procent mult mai mare pentru a răspunde nevoilor unui viitor sigur și securizat. Pacea nu este gratuită

Compania din Elveția este controlată și condusă de omul de afaceri basarabean Sergiu Coman și de familia acestuia, potrivit datelor publice disponibile.

În acționariatul KBK Kraft Projekt a intrat, ca asociat nou, și Ana Lazu, cetățeancă româncă născută în Republica Moldova, cu o deținere de 2%, conform termene.ro. Ea este administrator la o societate controlată de Sergiu Coman peste Prut, 3Fan-Proiect, potrivit infodebit.md.

Asociații inițiali, antreprenorii basarabeni cu cetățenie română Veaceslav Caragacian, Nicolae Bosîi și Andrei Jelescu, au rămas cu câte circa 16,33% din KBK Kraft Projekt.

Wall Street - cea mai mare pierdere zilnică de la începutul pandemiei COVID, după tarifele vamale anunțate de Trump CITEȘTE ȘI Wall Street - cea mai mare pierdere zilnică de la începutul pandemiei COVID, după tarifele vamale anunțate de Trump

Firma brașoveană dezvoltă proiectul fabricii de panouri fotovoltaice pe o suprafață de teren de aproape 1 hectar, pentru care beneficiază de facilități fiscale în calitate de rezident de parc industrial. KBK Kraft Projekt și își propune o capacitate de producție zilnică de peste 430 de panouri.

Proaspătul cel mai mare acționar, Kirsan Swiss GmbH, spune că intenționează să construiască o fabrică de panouri solare și în Elveția.

Pe de altă parte, mai multe firme din Republica Moldova ale grupului Kirsan, dezvoltatoare de proiecte imobiliare, au intrat în insolvență în 2023, conform presei de peste Prut. Mai recent, potrivit media basarabene, speța a intrat și în atenția procurorilor de la Chișinău. În replică, grupul a acuzat ″o campanie țintită de discreditare și raid″.

viewscnt
Afla mai multe despre
fabrică de panouri fotovoltaice
fabrică de panouri solare
proiect pnrr fabrică de panouri fotovoltaice
finanțări nerambursabile pnrr energie