Statele Unite redeschid o centrală nucleară

Statele Unite redeschid o centrală nucleară
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 16:17

Statele Unite au aprobat un împrumut de 1,52 de miliarde de dolari pentru a redeschide centrala nucleară Holtec Palisades din Michigan, iar un oficial înalt al administrației Biden a spus că ar putea dura doi ani pentru reactivarea acesteia, o perioadă mai lungă decât anticipa compania, transmite Reuters.

Administrația președintelui Joe Biden a cerut o triplare a capacității de energie nucleară a SUA, pe măsură ce cererea de energie din SUA crește și îngrijorările cu privire la schimbările climatice cresc.

Urmărește-ne și pe Google News
Nu se limitează la Neptun Deep. Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, pregătește noi exploatări de zăcăminte onshore, în Transilvania și Muntenia CITEȘTE ȘI Nu se limitează la Neptun Deep. Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, pregătește noi exploatări de zăcăminte onshore, în Transilvania și Muntenia
Evenimente
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania

Impulsul ar putea include posibila redeschidere a unor reactoare comerciale care au fost închise pentru dezafectare, inclusiv unul de la Three Mile Island, locul celui mai grav accident nuclear din istoria Statelor Unite, scrie News.ro.

Repornirea centralelor nucleare închise este un proces complicat și costisitor care nu a mai fost realizat în țară.

”Holtec Palisades este o poveste de revenire legată de climă”, a declarat Ali Zaidi, consilierul pentru climă la Casa Albă, adăugând că energia nucleară sprijină locurile de muncă bine plătite din sindicat.

Finanțarea de 1,52 miliarde de dolari de la Biroul pentru Programe de Împrumut al Departamentului de Energie a fost însoțită de finanțare pentru cooperativele electrice nonprofit pentru a cumpăra energie de la Palisades.

Secretarul adjunct al Energiei din SUA, Xochitl Torres Small, a anunțat o finanțare publică de peste 1,3 miliarde de dolari pentru cooperativele de energie Wolverine și Hoosier Energy.

Tranzacție: OMV Petrom a finalizat preluarea de proiecte fotovoltaice de peste 700 MW de la danezii de la Jantzen CITEȘTE ȘI Tranzacție: OMV Petrom a finalizat preluarea de proiecte fotovoltaice de peste 700 MW de la danezii de la Jantzen

Reactoarele nucleare generează energie practic fără emisii, care este apreciată pe măsură ce cererea de energie electrică crește pentru prima dată în decenii din cauza creșterii inteligenței artificiale, a vehiculelor electrice și criptomonedelor.

Criticii energiei nucleare, totuși, subliniază că SUA nu au convenit asupra unui loc permanent pentru îngroparea deșeurilor nucleare radioactive.

Palisades încă mai are nevoie de licență de la autoritățile de reglementare, iar un oficial înalt din SUA a spus că asta înseamnă că ar putea dura ”câțiva ani să se reactiveze”.

Holtec a estimat o revenire în al patrulea trimestru de anul viitor.

Patrick O'Brien, un purtător de cuvânt al Holtec, a declarat că Palisades era prevăzută să revină în funcțiune  în octombrie sau mai târziu în 2025. Cu toate acestea, centrala a fost închisă din 2022 și necesită lucrări.

Autoritatea de reglementare nucleară din SUA a declarat în această lună că rezultatele preliminare ale inspecțiilor ”au identificat un număr mare de tuburi generatoare de abur cu indicații care necesită analize și/sau reparații suplimentare”.

Generatoarele de abur sunt componente sensibile ale unei centrale nucleare, care necesită întreținere meticuloasă. O'Brien a spus că Holtec nu se așteaptă la întârzieri sau costuri suplimentare.

viewscnt
Afla mai multe despre
centrala nucleară
sua