Qatarul amenință - va opri livrările vitale de gaze spre UE

Qatarul amenință - va opri livrările vitale de gaze spre UE
scris astăzi, 12:37

Qatarul a amenințat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu strictețe o nouă directivă privind diligența în materie de durabilitate a întreprinderilor, conform Financial Times.

Dacă orice stat membru UE va impune amenzi emiratului la scara prevăzută în directiva privind diligența în materie de durabilitate a întreprinderilor, autoritățile de la Doha vor pune punct exporturilor de gaze naturale lichefiate către blocul comunitar, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Viktor Orban, după vizita în România, admite: Ungaria mizează pe sprijinul Bulgariei și al României pentru a-și asigura livrările de energie CITEȘTE ȘI VIDEO Viktor Orban, după vizita în România, admite: Ungaria mizează pe sprijinul Bulgariei și al României pentru a-și asigura livrările de energie

Directiva aprobată în luna mai a acestui an cere marilor companii care operează în UE să verifice dacă lanțurile lor de aprovizionare utilizează muncă forțată sau provoacă pagube asupra mediului și să ia măsuri dacă este cazul. Prevederile includ amenzi de până la 5% din veniturile anuale globale ale unei companii.

Qatarul este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de gaze lichefiate și a devenit un furnizor din ce în ce mai important pentru Europa după turbulențele de pe piața energetică provocate de invazia rusească din Ucraina. Pe măsură ce statele europene au început să renunțe la gazele rusești, firma QatarEnergy a semnat acorduri de aprovizionare pe termen lung cu gaze lichefiate cu Germania, Franța, Italia și Țările de Jos. Planurile Qatarului vizează creșterea capacităților de lichefiere a gazelor până la 142 milioane de tone pe an în 2027, de la 77 milioane de tone în prezent.

VIDEO&FOTO Austriecii de la PORR au chemat la muncă în preajma Sărbătorilor peste 600 de muncitori la tunelurile Alina și Daniela CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Austriecii de la PORR au chemat la muncă în preajma Sărbătorilor peste 600 de muncitori la tunelurile Alina și Daniela

Totuși, este sugerat că ar putea exista loc pentru un compromis dacă amenzile ar viza doar veniturile generate în Europa, în loc de veniturile globale.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis luna trecută că va propune o directivă omnibus care va relaxa cerințele prevăzute într-o serie de legi ale blocului comunitar, inclusiv în directiva privind diligența.

viewscnt
Afla mai multe despre
qatar
gaze