După inflație vine deflația. Ca și în deceniul precedent, teama de stagnare într-un context de rate ale dobânzii zero relansează ideea că cererea ar trebui stimulată prin oferirea de bani direct cetățenilor din zona euro, potrivit BFM TV, citat de G4Media.ro.
Foarte în vogă înainte de Covid și, bineînțeles, înainte de perioada de inflație, „banii din elicopter” revin în forță. Această idee, conform căreia, pentru a relansa cererea lentă, ar fi necesar să se dea bani direct consumatorilor, a fost apărată în urmă cu câteva zile de economistul Xavier Jaravel de la London School of Economics.
Într-un articol publicat în Les Echos, economistul constată că inflația este în prezent sub control, că ratele dobânzilor au început să scadă și că economiile de pe Bătrânul Continent riscă să se afle în anii următori într-o situație similară cu cea din ultimul deceniu. Cu alte cuvinte, rate ale dobânzii zero sau chiar negative, o economie aproape de deflație și incapacitatea guvernelor de a stimula cererea din cauza nivelului ridicat al datoriilor.
Așadar, cum putem stimula economia? Permițând fiecărui cetățean din zona euro să aibă un cont la Banca Centrală creditat cu o sumă din care să poată trage pentru a cheltui. Bani care cad din cer, de unde și termenul „helicopter money”, un concept popularizat de economistul Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel, în cartea sa „The Optimum Quantity of Money”, publicată în 1969.
Bani de cheltuit rapid
Economistul francez care a relansat această idee a prezentat câteva idei cu privire la modul în care ar funcționa acest nou sprijin pentru creștere. Practic, fiecare cetățean ar avea un cont la banca centrală a țării sale, care ar fi creditat și utilizat cu ajutorul unui card de plată dedicat. Ca răspuns la obiecțiile legate de riscul de a economisi acești bani, Xavier Jaravel imaginează un card de plată cu o durată limitată.
„Persoanele fizice ar avea la dispoziție câteva săptămâni pentru a utiliza fondurile, după care soldul rămas ar fi pierdut”, explică el.
Efectul virtuos al unui astfel de mecanism ar fi orientarea veniturilor către consum și, prin urmare, către activitate, mai degrabă decât către economisirea sterilă, cum este cazul în prezent. În plus, în timp ce scăderea ratelor dobânzilor tinde să crească valoarea activelor (în special a proprietăților) și, prin urmare, să avantajeze gospodăriile mai înstărite, o distribuție a banilor pentru consum ar avantaja în primul rând clasa de mijloc.
„Este o întoarcere la conceptul de „bani care se topesc” imaginat de economistul Silvio Gesell, care ar fi o monedă care se depreciază în timp și, prin urmare, încurajează oamenii să o folosească imediat”, spune Eric Dor, profesor la IESEG School of Management. “Ideea este de a înlocui politicile bugetare naționale cu politica monetară. Este acest lucru necesar astăzi? Pentru mine, este o ficțiune care nu există astăzi. Nu suntem deloc în deflație”.
Dar dacă ratele dobânzilor continuă să scadă (ceea ce probabil se va întâmpla) și dacă, în ciuda tuturor lucrurilor, creșterea stagnează în Europa, ar fi eficientă o stimulare determinată de cerere prin intermediul instituțiilor monetare?
Un cost pentru băncile centrale
În primul rând, toate acestea ar avea un cost pentru instituțiile financiare.
“Dacă banca centrală începe să scoată 1.000 de euro (pentru fiecare om), undeva pe parcurs va fi înregistrat ca pasiv și va trebui să găsească un activ pentru a compensa acest lucru (…)”, explică Jean-Marc Daniel, economist și editorialist la BFM Business:
Ca și guvernele, majoritatea băncilor centrale înregistrează deficite. La sfârșitul anului 2023, bilanțul anual consolidat al Eurosistemului, care include activele și pasivele băncilor centrale naționale ale țărilor din zona euro și ale BCE față de terți, se ridica la 6.935 miliarde EUR.
“Este ca și ideea că datoria ar putea deveni gratuită, nu este adevărat”, explică Eric Dor. “Banque de France trebuie să plătească băncilor dobânzi pentru datoriile sale. Feriți-vă de iluzia că finanțarea monetară este nedureroasă, nu este adevărat”.
În sfârșit, eficiența acestei metode este contestată de economiștii ortodocși, care consideră că, dacă există o problemă cu cererea, soluțiile se află pe piața muncii și în competitivitatea întreprinderilor. Cu alte cuvinte, cererea stagnează din cauza creării globale de bogăție prea slabă.
Are Europa nevoie de o redresare bazată pe cerere?
De fapt, decalajul spectaculos al Europei față de Statele Unite din ultimul deceniu pare să fie mai degrabă rezultatul unei pierderi de competitivitate. Rămânând în urmă în toate tehnologiile de vârf, Europa devine mai săracă decât Statele Unite.
„Venitul real disponibil pe cap de locuitor a crescut de aproape două ori mai mult în Statele Unite decât în Europa începând din 2000”, a avertizat Mario Draghi în septembrie anul trecut în raportul său privind «provocarea existențială» cu care se confruntă Bătrânul Continent.
În Europa nu există giganți mondiali ai tehnologiei, în condițiile în care Statele Unite au opt companii din acest sector cu o capitalizare de piață de peste 1.000 de miliarde de dolari, productivitatea crește de trei ori mai lent decât de cealaltă parte a Atlanticului începând din 2019 și creșterea va fi de 3,5 ori mai lentă în zona euro decât în Statele Unite în 2024.
