Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice, lansat în 27 septembrie. Buget, condiții și actele necesare

Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice, lansat în 27 septembrie. Buget, condiții și actele necesare
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 16:59

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 27 septembrie 2024, ora 10:00 și până la data de 08 octombrie 2024, câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de AFM, înscriere se face prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Comisia Europeană aprobă preluarea Vodafone Italia de către Swisscom CITEȘTE ȘI Comisia Europeană aprobă preluarea Vodafone Italia de către Swisscom
Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: ARB, BCR, BRD, Garanti BBVA
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Totodată, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în data de 09 octombrie 2024, ora 10:00 sau până la epuizarea bugetului, scrie News.ro.

“În anul 2024, Administrația Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ 2 miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanțarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care își vor reduce costul facturii la energie electrică și care vor utiliza energie verde”, a transmis președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Potrivit acestuia, sesiunea din 2024 aduce noutăți deosebit de importante în cadrul Programului.

”Este vorba despre finanțarea instalațiilor pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, o măsură esențială pentru maximizarea eficienței și independenței energetice a gospodăriilor. Totodată, am crescut considerabil subvenția, de la 20.000 lei la 30.000 lei, oferind astfel un sprijin financiar mai mare pentru cei care doresc să investească în energia verde. Pentru a simplifica procesul de înscriere am adus îmbunătățiri semnificative aplicației informatice dedicate programului. Astfel, conturile utilizatorilor pot fi create înainte de deschiderea oficială a sesiunii de înscriere, permițându-le astfel beneficiarilor să se familiarizeze cu aplicația și să fie pregătiți în avans. În ziua dedicată înscrierii va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate, eliminând astfel stresul și aglomerația”, a mai transmis Neculaescu.

Ungaria va vota împotriva taxelor vamale europene asupra mașinilor electrice importate din China CITEȘTE ȘI Ungaria va vota împotriva taxelor vamale europene asupra mașinilor electrice importate din China

Potrivit acestuia, pentru un proces de înscriere cât mai eficient, fiecare regiune va avea o zi destinată înscrierii și nu trei zile cum a fost anul trecut, având în vedere faptul că banii alocați s-au epuizat de fiecare dată într-un timp record.

Solicitanții se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform următorului calendar:

Perioadă înscriere persoane fizice

Regiunea

Buget

27 septembrie 2024

Regiunea Nord Vest - județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș

274 290 000 lei

30 septembrie 2024

Regiunea Centru - județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu

280 050 000 lei

01 octombrie 2024

Regiunea Nord Est - județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui

319 380 000 lei

02 octombrie 2024

Regiunea Sud Est - județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea

242 730 000 lei

03 octombrie 2024

Regiunea Sud Muntenia - județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman

321 000 000 lei

04 octombrie 2024

Regiunea București Ilfov

114 120 000 lei

07 octombrie 2024

Regiunea Sud Vest - județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea

199 200 000 lei

08 octombrie 2024

Regiunea Vest - județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș

229 110 000 lei

     

Perioadă înscriere unități de cult

Regiunea

Buget

09 octombrie 2024

Toate regiunile

20 100 000 lei

     

BUGET TOTAL

1 999 980 000 lei

Potrivit AFM, înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite și încărcarea documentelor necesare.

Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicație.

Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicație sunt:

a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;

b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;

c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local;

d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație;

e) copia cărții funciare colective, dacă este cazul.

Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur imobil.

Pentru solicitantul persoană fizică este eligibil proiectul care se implementează la adresa menționată ca domiciliu în cartea de identitate.

Aplicația informatică nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de către solicitant.

viewscnt
Afla mai multe despre
casa verde
fotovoltaice