Autoritățile de mediu anunță că înscrierea în Programul Rabla pentru sobe va începe luni, de la ora 10.00. Programul se adresează oamenilor care locuiesc în cele aproximativ 900 de comune din cele 27 de județe situate în zona montană a României. Statul va finanța 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficientă din punct de vedere energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță, joi, deschiderea sesiunii de înscriere în cadrul Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană pentru solicitanții unități administrativ-teritoriale, începând cu data de 31 martie 2025, ora 10:00, scrie News.ro.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
”Fiecare primărie de comună va accesa, prin programul Rabla pentru Sobe, până la 560.000 de lei, bani ce vor ajunge la oamenii care locuiesc în cele aproximativ 900 localități din zonele de munte din țara noastră. Estimăm finanțarea a aproximativ 50.000 de sobe cu maximum 10.000 de lei. Programul promovat de AFM are beneficii atât asupra mediului, având în vedere că sobele moderne consumă mai puțin lemn și asigură o ardere mai eficientă, cât și pentru gospodăriile care vor avea un confort termic mult mai bun”, a precizat, joi, președintele AFM, Florin Bănică, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, unitățile administrativ-teritoriale pot depune cererile de înscriere și documentația aferentă prin intermediul aplicației informatice, puse la dispoziție de AFM, până la data de 11 aprilie 2025, ora 23:59.
”Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor derulate de AFM rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare în cadrul Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană pentru solicitanții unități administrativ-teritoriale. După încheierea contractelor de delegare dintre Administrația Fondului pentru Mediu și unitățile administrativ-teritoriale și publicarea pe site-ul www.afm.ro a listei cu UAT-urile, care au încheiat contracte de delegare, AFM va publica anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și a sumelor alocate”, a mai transmis AFM.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a precizat că ”Rabla pentru sobe înseamnă mai puține lemne puse pe foc în timpul iernii, înseamnă așadar o economie și o presiune mai mică pusă pe pădurile României, dar înseamnă, în același timp și un mediu mai curat””.

”Discutăm despre sobe cu înaltă eficiență energetică și despre o reducere la aproape o treime a cantității de lemn de foc necesară în timpul iernii. Rabla pentru sobe are în acest an un buget de 500 milioane de lei”, a precizat ministrul Mediului, apelor și pădurilor Mircea Fechet.
Rabla pentru sobe se adresează exclusiv locuitorilor din cele 27 de județe situate în zona montană a României. Statul va finanța 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficientă din punct de vedere energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei.
Programul are caracter multianual și se aplică în unitățile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, incluse în Lista localităților din zona montană, stabilite conform Legii muntelui nr. 197/2018.