Grupul textil spaniol Sociedad Textil Lonia (STL) a a achiziționat casa de modă Christian Lacroix.
„Prin achiziția Maison Lacroix, cu arhivele sale și istoria sa bogată de haute couture franceză, STL își extinde portofoliul de mărci și își consolidează prezența internațională în lumea haute couture”, a declarat STL într-un comunicat de presă citat de BFM TV.
„Vom face tot posibilul pentru a ne asigura că talentul unic al creatorului său și contribuția sa inestimabilă la lumea modei își vor recăpăta potențialul”, a adăugat grupul spaniol, arată G4Media.
Brandul Christian Lacroix a fost creat în 1987 de creatorul de modă cu același nume, cu sprijinul celui mai mare grup mondial de produse de lux, LVMH, care l-a vândut în 2005 grupului Falic, specializat în duty free.
În 2009, în urma dificultăților financiare, Tribunalul Comercial din Paris a decis să pună în aplicare planul de redresare al grupului Falic, eliminând aproximativ o sută de locuri de muncă. Christian Lacroix a părăsit grupul în 2010.
STL a fost înființată în Spania în 1997 ca o companie textilă dedicată designului, producției și vânzării de accesorii și prêt-à-porter pentru femei și bărbați.
CITEȘTE ȘI Un oraș din România - în National Geographic printre cele 5 locuri de vizitat în Europa în 2025, ca "destinație obligatorie"Are 2.500 de angajați și 600 de magazine în 43 de țări.