FOTO ANUNȚ din Timișoara - După doi ani de discuții discrete cu mai multe companii, primul parteneriat cu OMV Petrom pentru un proiect strategic: Un vis al generațiilor de timișoreni mai aproape de realitate

FOTO ANUNȚ din Timișoara - După doi ani de discuții discrete cu mai multe companii, primul parteneriat cu OMV Petrom pentru un proiect strategic: Un vis al generațiilor de timișoreni mai aproape de realitate
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 11:05

Consiliul Local Timișoara, cu un vot cvasi-unanim și transpartinic, a făcut un pas important pentru un proiect strategic - După peste doi ani de discuții discrete cu mai multe companii, încheie primul parteneriat cu OMV Petrom. Va fi explorat un proiect cu o tehnologie inovatoare, cu care, de la o adâncime foarte mare, de aproximativ 4 km, se poate aduce căldura la suprafață. Este un ciclu aproape etern, iar, odată făcută investiția, este și o sursă de energie foarte ieftină, transmite primarul orașului. 

"Un vis al generațiilor de timișoreni devine mai aproape de realitate: încălzirea orașului cu energie geotermală.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Vicepreședinte ANCOM, prezentat \ CITEȘTE ȘI FOTO Vicepreședinte ANCOM, prezentat "celui mai inteligent și bogat om al planetei": Obiectivul meu a fost unul clar - România
Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: ARB, BCR, BRD, Garanti BBVA
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Memorandumul pe care îl voi semna cu OMV Petrom nu ne angajează încă la nimic. Nu implică niciun cost pentru Primărie. Chiar dacă în viitor OMV Petrom va investi într-un proiect de geotermie, va fi pe banii lor. Noi căutăm să cumpărăm energie termică, ei caută un client fidel pe termen lung.

Dacă proiectul va deveni realitate, va fi primul proiect de geotermie cu această tehnologie în România și doar al doilea din Europa. Timișoara, din nou pionieră", spune acesta. 

FOTO ANUNȚ din Timișoara - După doi ani de discuții discrete cu mai multe companii, primul parteneriat cu OMV Petrom pentru un proiect strategic: Un vis al generațiilor de timișoreni mai aproape de realitate

Consiliul Local Timișoara a aprobat miercuri încheierea unui Memorandum de înțelegere între Municipiul Timișoara și OMV Petrom SA în vederea identificării de soluții tehnice disponibile pentru  producția de energie geotermală din surse regenerabile.

Memorandumul stipulează că OMV Petrom și Municipiul Timișoara doresc să analizeze potențiale soluții inovatoare de producere a energiei termice și electrice în cogenerare, din surse regenerabile („Proiectul Geotermal"). 

OMV Petrom va evalua potențialul de energie termică geotermală din resurse regenerabile, respectiv căldura rocilor, în zona Timișoara; va analiza posibile soluții de livrare a energiei termice produsă în cadrul unui proiect de tipul Proiectului Geotermal către Municipiul Timișoara în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, va analiza instalațiile de interconectare și echipamentele aferente deținute de Municipiul Timișoara în scopul comercializării energiei termice; va respecta și se va conforma legilor și reglementărilor aplicabile în domeniul achizițiilor publice, necesare pentru semnarea unui potențial acord cu Municipiul Timișoara de comercializare a energiei termice″, scrie în document.

EXCLUSIV FOTO Grupul M1, co-fondat de prim-ministrul Libanului și cel mai bogat libanez, și partenerul său local se pregătesc să intre pe piața rezidențială. Helios Phoenix începe un proiect uriaș la Craiova CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Grupul M1, co-fondat de prim-ministrul Libanului și cel mai bogat libanez, și partenerul său local se pregătesc să intre pe piața rezidențială. Helios Phoenix începe un proiect uriaș la Craiova

Acolo se mai menționează că ″Este necesară completarea cadrului legal care să permită implementarea proiectelor de tipul Proiectului Geotermal″. 

După cum a relatat Profit.ro, Eavor Technologies, un start-up canadian finanțat și de grupul austriac OMV, compania-mamă a OMV Petrom, a dezvoltat o tehnologie nouă de producție de energie termică și electrică cu sursă geotermală, cu proiecte în derulare în Canada, Statele Unite și Germania și pe care vrea să o implementeze și în România, însă pentru asta are nevoie de modificarea legislației locale în vigoare.

Potrivit Memorandumului, Municipiul Timișoara va executa sarcinile și responsabilitățile privind organizarea, gestionarea, administrarea, exploatarea (prin intermediul serviciului public de furnizare a energiei creat de autoritatea publică locală) și finanțarea serviciului public de furnizare a energiei termice, în vederea asigurării surselor verzi de energie, inclusiv prin dezvoltarea de proiecte de tipul Proiectului Geotermal; va permite OMV Petrom, la solicitarea scrisă a societății, să analizeze  instalațiile de interconectare precum și alte informații/ detalii de natură  tehnică necesare evaluării Proiectului Geotermal; va verifica daca instalațiile de interconectare sunt certificate ca fiind adecvate din punct de vedere tehnic și comercial, sunt libere de orice sarcini, gajuri, litigii și capacitatea este disponibilă și liberă 100%; va respecta și se va conforma legilor și reglementărilor aplicabile in domeniul achizițiilor publice, necesare pentru semnarea unui potențial acord cu OMV Petrom  de comercializare a energiei termice.

viewscnt
Afla mai multe despre
timisoara
omv petrom