Dosarul Vasile Blaga: Cine este Horațiu Berdilă și ce contracte a obținut firma sa de la companii energetice de stat

Dosarul Vasile Blaga: Cine este Horațiu Berdilă și ce contracte a obținut firma sa de la companii energetice de stat
scris 28 sep 2016

Romsys, unul dintre cei mai mari jucători IT&C locali, condus până în ianuarie 2015 de către Horațiu Burdilă, suspect în dosarul în care copreședintele PNL Vasile Blaga a fost pus sub urmărire penală de către DNA, a obținut, în perioada 2011-2012, contracte în valoare de peste 41 milioane lei, fără TVA, de la companiile energetice de stat Hidroelectrica, Transgaz, Electrica SA și o sucursală de distribuție de energie electrică a acesteia din urmă, potrivit informațiilor publice disponibile.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, procurorii DNA de la Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de Vasile Blaga, pentru trafic de influență, Gheorghe Ștefan, pentru trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, și Horațiu Bruno Berdilă, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru cumpărare de influență.

Urmărește-ne și pe Google News

În perioada 2008-2015, Berdilă a fost CEO, administrator și reprezentant legal al companiei IT Romsys. În luna iunie, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că Romsys, unul dintre cei mai mari jucători IT&C locali, controlat de New Frontier Holding din Austria, și subiectul celei mai mari insolvențe de pe piața de profil, are de achitat datorii în cuantum total de peste 60 de milioane de lei (13,4 milioane de euro), considerate deja admisibile de către administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe, cei mai mulți bani urmând să fie achitați Fiscului (27 de milioane de lei) și companiei Teamnet International (13,1 milioane de lei), parte a grupului Teamnet, înființat de deputatul și omul de afaceri Sebastian Ghiță.

În perioada la care fac referire procurorii DNA, Romsys, condusă de Horațiu Berdilă, a primit contracte în valoare totală cumulată de peste 41 milioane lei, fără TVA, de la companiile energetice de stat Hidroelectrica, Transgaz, Electrica SA și o sucursală de distribuție de energie electrică a acesteia din urmă, potrivit informațiilor publice disponibile.

Astfel, în intervalul 2011-2012, Romsys și-a adjudecat patru contracte cu Hidroelectrica, în valoare totală de aproape 26 milioane lei, fără TVA, pentru realizarea unei rețele complete de comunicații din fibră optică la Sucursala Râmnicu Vâlcea (10,23 milioane lei), închirierea unei soluții de imprimare și copiere pentru sediul central și sediile sucursalelor (7,73 milioane lei), retehnologizarea sistemului AMC de la Barajul Izvorul Muntelui (7,52 milioane lei) și lucrări conexe de adaptare la teren pentru același obiectiv (494.459 lei).

De asemenea, Romsys a obținut în perioada respectivă, două contracte de la Electrica SA și unul de la sucursala acesteia Electrica Distribuție Transilvania Nord, în valoare cumulată de 12,46 milioane ei, fără TVA, pentru servicii de mentenanță aferente echipamentelor IBM (Electrica SA - 10,081 milioane lei), pentru un sistem de monitorizare/administrare aferent sistemului de comunicație FO AMR al Electrica (Electrica SA - 1,98 milioane lei) și pentru securizarea informatică a accesului terților și distribuire internet centralizat (Electrica Distribuție Transilvania Nord – 397.570 lei).

Cu Transgaz, Romsys a încheiat, în 2011-2012, două contracte, în valoare totală de 2,59 milioane lei, pentru pachete software și sisteme informatice destinate modificării platformei de administrare a fluxurilor comerciale de gaze transportate prin sistemul național de conducte (2,067 milioane lei) și pentru mentenanța aplicațiilor informatice (523.700 lei).

Nou director pentru deținerile SIF Transilvania de pe litoral. THR Marea Neagră raportase pierderi semestriale de 8,4 milioane lei CITEȘTE ȘI Nou director pentru deținerile SIF Transilvania de pe litoral. THR Marea Neagră raportase pierderi semestriale de 8,4 milioane lei

Pe lângă acestea, Romsys a obținut, în perioada respectivă, contracte de la Metrorex, companie controlată de Ministerul Transporturilor, de la sucursalele locale de distribuție și furnizare de energie electrică ale grupului italian de utilități Enel, la care statul român este acționar minoritar, precum și de la instituții publice precum Ministerul Apărării Naționale, Inspectoratul General al Poliției Române sau Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

În plus, fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor a atribuit, în perioada 2009-2012, un număr de 7 contracte pentru servicii informatice companiei Romsys, în valoare cumulată de 9,74 milioane de euro fără TVA. De fiecare dată, contractul a fost atribuit, prin negociere, fără anunț de participare. Comisia a motivat alegerea acestei proceduri prin faptul că serviciile respective nu  puteau fi furnizate decât  de un anumit ofertant, în acest caz Romsys, din motive tehnice.

După cum Profit.ro a scris în iunie, compania Romsys, unul dintre cei mai mari jucători IT&C locali, controlat de New Frontier Holding din Austria, și subiectul celei mai mari insolvențe de pe piața de profil, are de achitat datorii în cuantum total de peste 60 de milioane de lei (13,4 milioane de euro), considerate deja admisibile de către administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe, cei mai mulți bani urmând să fie achitați Fiscului (27 de milioane de lei) și companiei Teamnet International (13,1 milioane de lei), parte a grupului Teamnet, înființat de deputatul și omul de afaceri Sebastian Ghiță.

Anul trecut, afacerile companiei au scăzut cu 9,7%, la 154,5 milioane de lei, iar rezultatul net a fost negativ - 31,5 milioane de lei. Aceasta în condițiile în care, în perioada 2009 - 2014, profiturile cumulate ale integratorului de soluții IT s-au ridicat la 61,3 milioane de lei. Romsys este pe locul 6 în top-ul firmelor care au obținut, în intervalul 2011-2015, cele mai multe contracte de la stat, cu 147,32 milioane de lei.

Poliția își cumpără până la 100 de mașini de patrulare, cu aproape un milion de euro CITEȘTE ȘI Poliția își cumpără până la 100 de mașini de patrulare, cu aproape un milion de euro

Pe acest fond, Romsys și-a cerut singură intrarea în insolvență, cerere acceptată de instanță la sfârșitul lunii martie.

Romsys a fost vizată, în februarie 2015, de percheziții ale Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE) din Poliția Română, într-un dosar al Parchetului Tribunalului București. Polițiștii au făcut atunci verificări privind unele dintre cele mai importante firme care au contracte cu statul: Erbașu, Strabag, UTI și Total Network Solution. Anchetatorii au estimat atunci un prejudiciu de 30 de milioane de euro din evaziune fiscală și spălarea banilor, după ce mai multe firme de tip “fantomă” au emis facturi care atestau achiziții fictive.

Horațiu Berdilă este inculpat în dosarul de evaziune fiscală, alături de mai multe persoane, fiind pus sub acuzare în baza probelor administrate de procurorii de la Parchetul Tribunalului București. El a și fost atunci arestat preventiv, pentru 30 de zile, iar în prezent este cercetat în stare de libertate, potrivit unor surse judiciare, citate de news.ro.

Imediat după ce a terminat Universitatea Politehnica București, Horațiu Berdilă a intrat în domeniul financiar-bancar și a fost broker la Romfin, de unde ulterior a plecat la compania de telecomunicații Orange, pe un post de manager. Din 2004, Berdilă a intrat în domeniul IT&C, la compania Softwin, iar din 2006 a devenit general manager la societatea Ascenta. Din 2008, Berdilă a fost numit CEO la compania Romsys, fondată în 1993 de Marius Cojanu, de unde a plecat în ianuarie 2015.

Guvernul sparge iar pușculița pentru un amplu program de locuințe de serviciu CITEȘTE ȘI Guvernul sparge iar pușculița pentru un amplu program de locuințe de serviciu

DNA spune că, în 2009, în partidul aflat la guvernare - PDL, a existat "o înțelegere vădită" între persoane cu funcții de conducere, și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele partidului Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid.

"Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să cotizeze pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte", arată DNA.

Procurorii mai susțin că Gheorghe Ștefan, la acea dată primar al municipiului Piatra Neamț, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană.

STUDIU Angajatorii sporesc beneficiile pentru motivarea personalului, din lipsă de forță de muncă specializată CITEȘTE ȘI STUDIU Angajatorii sporesc beneficiile pentru motivarea personalului, din lipsă de forță de muncă specializată

"Respectiva persoană fusese agreată de suspecții Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate", precizează DNA.

Conform sursei citate, în perioada 2011 – 2012 Gheorghe Ștefan l-a informat pe Vasile Blaga asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei, se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma lui Horațiu Berdilă, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

"Astfel, în perioada 2011 – 2012 suspectul Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.  În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei. Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Ștefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare", mai notează procurorii DNA.

viewscnt
Afla mai multe despre
vasile blaga
dna
romsys
horatiu berdila
hidroelectrica
electrica sa
transgaz
enel