DOCUMENT OMV Petrom și Romgaz pregătesc o nouă sondă de explorare în Marea Neagră, la peste 3.000 de metri adâncime

Energie   
DOCUMENT OMV Petrom și Romgaz pregătesc o nouă sondă de explorare în Marea Neagră, la peste 3.000 de metri adâncime

OMV Petrom și Romgaz, care dețin fiecare câte 50% din drepturile aferente concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, unde extracția este așteptată să înceapă în 2027, pregătesc forarea unei noi sonde de explorare pe perimetru, la o adâncime totală de peste 3.000 de metri, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Asta în condițiile în care cei doi concesionari, dintre care OMV Petrom este și operator, au demarat deja, în ultima parte a lunii trecute, forajul primei sonde de exploatare din cadrul Neptun Deep, dintr-un total de 10 programate.

Urmărește-ne și pe Google News
După mulți ani, SUA declanșează recuperarea datoriilor studențești, inclusiv prin confiscări din salarii CITEȘTE ȘI După mulți ani, SUA declanșează recuperarea datoriilor studențești, inclusiv prin confiscări din salarii

OMV Petrom și Romgaz au pregătit documentațiile legale pentru 2 sonde noi de explorare pe Neptun Deep, însă vor fora în cele din urmă una singură.

″Titularii OMV Petrom SA (și operatorul perimetrului XIX Neptun – zona de apă adâncă) și Romgaz Black Sea Limited, în baza Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun– zona de apă adâncă, au obligativitatea față de ANRMPSG să foreze o sondă de explorare de adâncime, în faza actuală a perioadei de explorare. Astfel, au fost identificate două potențiale prospecte, numite Nard (Nard-1) și Anaconda (Anaconda-1).

Procedura de avizare se va realiza pentru ambele sonde, Nard-1 și Anaconda-1, până la momentul în care se va adopta de către titulari decizia finală pentru o singură sondă dintre cele două opțiuni (Nard-1, Anaconda-1)″, se arată în documente..

DOCUMENT OMV Petrom și Romgaz pregătesc o nouă sondă de explorare în Marea Neagră, la peste 3.000 de metri adâncime
Extras din documentația de mediu a proiectelor

Extras din documentația de mediu a proiectelor

FOTO&VIDEO Încep lucrările la primul pod peste Prut de după Revoluție CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Încep lucrările la primul pod peste Prut de după Revoluție

Sonda de explorare va fi forată, va fi testat potențialul formațiunilor geologice vizate, pentru a se confirma prezența (sau absența) gazelor naturale, după care va fi abandonată. În acest stadiu, nu vor fi efectuate prognoze de capacitate de producție. Până în prezent, pe perimetrul offshore Neptun Deep au mai fost forate și ulterior abandonate 8 sonde de explorare.

Costurile de foraj sunt estimate la circa 61 milioane dolari pentru Nard-1 (unde ar urma să se sape până la adâncimea totală de 3.250 metri, timp de cel mult 2 luni), respectiv la aproximativ 62 milioane dolari pentru Anaconda-1 (adâncime totală de 3.780 metri și durată de explorare de până la 3 luni). În zona locației sondei Nard-1, adâncimea apei este de circa 973 metri, iar în cea a Anaconda-1 – de peste 1.500 de metri.

Cea mai apropiată arie naturală protejată este ROSCI0311 Canionul Viteaz, situată la 24 de kilometri de Nard-1 și la 55 de kilometri de Anaconda-1.

Revolut - De astăzi schimbă comisioanele CITEȘTE ȘI Revolut - De astăzi schimbă comisioanele

″Proiectul (de forare a uneia dintre cele 2 sonde pregătite – n.r.) este conceput pentru a identifica și evalua potențialul resurselor și rezervelor de hidrocarburi sub formă de gaze naturale în cadrul perimetrului XIX Neptun - zona de apă adâncă, având drept obiectiv îndeplinirea obligațiilor titularilor ce le revin în baza Acordului de concesiune (...), aliniat la obiectivele strategice energetice ale țării.

Execuția la timp a proiectului este esențială pentru îndeplinirea atât a obiectivelor titularilor, cât și a celor asociate la nivel național pe plan energetic. Datele și informațiile colectate prin această sondă de explorare (...) vor oferi perspective asupra resurselor și rezervelor de gaze, permițând ulterior adoptarea unor decizii cu privire la fazele următoare potențiale (ex. dezvoltare, exploatare)″, se menționează în documentele citate.

Pentru realizarea lucrărilor de foraj, operatorul OMV Petrom intenționează să contracteze o unitate de foraj offshore specializată, capabilă să efectueze operațiuni la mari adâncimi, o platformă de foraj semi-submersibilă sau o navă de foraj. Alegerea contractorului pentru aceste lucrări se va face prin licitație.

Baza logistică pentru aprovizionarea cu echipamente, materiale de foraj și gestionarea deșeurilor generate de unitatea de foraj este situată în portul Midia, iar transportul acestora, inclusiv al hranei, se va realiza cu 2-3 nave contractate prin licitație organizată de operator. Schimbul de personal pe platforma de foraj se va realiza prin transport cu elicopterul sau cu nave, după caz.

DOCUMENT OMV Petrom și Romgaz pregătesc o nouă sondă de explorare în Marea Neagră, la peste 3.000 de metri adâncime
Extras din documentația de mediu a proiectelor

Extras din documentația de mediu a proiectelor

FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an CITEȘTE ȘI FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an

OMV Petrom și Romgaz au anunțat pe 25 martie startul forajului primei sonde de exploatare a gazelor naturale din Neptun Deep, unde producția este așteptată să înceapă în 2027.

″Suntem entuziasmați să trecem la următoarea etapă a proiectului Neptun Deep, respectiv forajul celor zece sonde care vor asigura producția de gaze naturale, din care patru pe zăcământul Pelican Sud și șase pe zăcământul Domino.

Prima sondă va fi forată pe zăcământul Pelican Sud, situat în ape cu adâncime de circa 120 de metri, rezervorul de gaze fiind situat la circa 2.000 de metri sub fundul mării. Estimăm că lucrările de foraj pentru cele zece sonde vor dura până in trimestrul patru din 2026″, a declarat atunci Cristian Hubati, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.

viewscnt
Afla mai multe despre
sondă explorare neptun deep marea neagră
omv petrom romgaz neptun deep
producție gaze neptun deep