Primul eVTOL din Japonia - vehicul cu decolare verticală cu propulsie electrică – a realizat primul său zbor de testare, după cum a confirmat Toyota, care este acționar important al companiei care a produs acest vehicul.
Investițiile în startup-urile dedicate aparatelor de zbor de mici dimensiuni, cu propulsie electrică, au devenit tot mai populare în ultimii ani, însă cele mai multe astfel de încercări s-au derulat în SUA și Europa.
În Japonia, compania Joby Aviation a reușit să atragă cu o finanțare consistentă și cu tehnologie de producție liderul global al industriei auto, Toyota, care speră ca în curând acest sistem de transport să devină unul răspândit.
Imediat după Crăciun, cele două companii au anunțată că a fost realizat primul zbor de testare, unul reușit, la aproximativ cinci ani de la prima întâlnire dintre CEO-ul Joby, Joe Ben Bevirt, și președintele Toyota, Akio Toyoda.
Zborul reușit de primul aparat al companiei Joby este primul reușit de un eVTOL în afara teritoriului SUA, chiar dacă sediul Joby este tot în SUA, motiv pentru care cei doi șefi ai companiilor partenere au spus că „Astăzi este un adevărat început”.
Compania Joby și-a propus să lanseze un serviciu de taxi zburător până în 2026, în Dubai, unde anticipeză că vor exista suficiente comenzi pentru ca afacerea să fie una profitabilă.
Un eVTOL are deopotrivă elemente de elicopter, de dronă și de avion ușor, iar principalul scop pentru care este proiectat este cel al deplasărilor pe distanțe mici, urbane, fără emisii de CO2 și cu un nivel de zgomot apropiat de zero. Principalii clienți vor fi oamenii de afaceri, dar sunt vizate și călătoriile de agrement și cele de navetă regulată.
CITEȘTE ȘI Scandal în Franța, din cauza motoarelor 1.2 PureTech. Stellantis, amenințată cu procuroriiToyota a investit aproximativ un miliard de dolari în afacerea Joby Aviation, încheind cu compania americană „o alianță strategică axată pe comerț și fabricație”. Investiția s-a făcut contra acțiuni la Joby, fiind eșalonată în două tranșe, în 2024 și 2025.
„Cunoștințele și sprijinul oferit de Toyota au fost esențiale pentru succesul lui Joby și așteptăm cu nerăbdare să ne aprofundăm relația pe măsură ce realizăm viziunea noastră comună pentru viitorul călătoriilor aeriene”, a spus JoeBen Bevirt, fondator și CEO al Joby Aviation.
Joby a ajuns la a treia aeronavă produsă pe linia de producție pilot din California, aceasta fiind însă prima care a zburat în spațiul aerian al Japoniei. Odată cu cea de-a treia aeronavă, produsă cu sprijinul Toyota, compania vrea să treacă la producția de serie.