Compania American Airlines a confirmat că 60 de pasageri și patru membri ai echipajului se aflau la bordul avionului. Elicopterul, aflat într-un zbor de antrenament, transporta trei soldați, a declarat un oficial american.
Oficialii americani au anunțat joi dimineață că, cel mai probabil, nu există supraviețuitori în urma coliziunii aeriene de miercuri seară dintre un avion comercial care transporta 64 de persoane și un elicopter al armatei care transporta trei militari în apropiere de Washington, DC, arată Hotnews.
Un avion de pasageri cu 64 de persoane la bord și un elicopter militar s-au ciocnit miercuri seara deasupra Washingtonului, după care s-au prăbușit în fluviul Potomac, un accident rar care a declanșat operațiuni complexe de salvare, în condiții dificile, notează AFP.
Ce se știe până acum:
Cu puțin înainte de ora locală 21:00 (02:00 GMT, joi), a avut loc o coliziune aeriană între un elicopter militar și un avion de linie al unei filiale regionale a American Airlines, în apropierea aeroportului Ronald Reagan, pe malul fluviului Potomac, lângă Washington.
În imaginile surprinse de Kennedy Center, un centru cultural din Washington, se pot vedea luminile puternice ale unui avion aflat în faza de coborâre și alte lumini, mai puțin puternice, ale unei alte aeronave care se îndreaptă spre el, până când are loc ciocnirea, care produce o minge de foc orbitoare, arată Agerpres.
Avionul, care venea dinspre Wichita, Kansas, în centrul Statelor Unite, era programat să aterizeze câteva minute mai târziu, în jurul orei 21:00.
Elicopterul efectua un zbor de antrenament, potrivit unei purtătoare de cuvânt a armatei.
Cele două avioane s-au prăbușit în Potomac, au declarat autoritățile locale în timpul unei conferințe de presă susținute la aeroport în cursul nopții.
Bilanț încă necunoscut
Autoritățile au refuzat deocamdată să furnizeze chiar și un bilanț provizoriu.
CITEȘTE ȘI FOTO Amplă ridicare de mașini într-un sector al capitaleiȘaizeci de persoane și patru membri ai echipajului călătoreau la bordul avionului de linie, potrivit American Airlines. La bordul elicopterului se aflau trei soldați, potrivit unui oficial al armatei americane.
'Nu putem oferi mai multe informații' în acest stadiu, a explicat primarul Washingtonului, Muriel Bowser.
Totuși, potrivit agenției US Skating citate de Reuters, la bordul avionului de pasageri se aflau mai mulți membri ai comunității de patinaj, iar agenția TASS a relatat că la bord erau foștii campioni mondiali Evghenia Șișkova și Vadim Naumov.
Operațiune complexă de salvare
După căderea celor două aeronave în Potomac a început o operațiune de căutare și salvare pe cât de 'complexă', pe atât de amplă.
Peste 300 de salvatori sunt mobilizați și lucrează în condiții 'extrem de dificile', a explicat șeful pompierilor de la Washington, John Donnelly.
CITEȘTE ȘI Citroen a anunțat prețurile pentru C3 Aircross, SUV-ul concurent cu Duster, care va avea inclusiv motor electric. Când încep livrările'E beznă totală. Apa este rece, tulbure. Sunt condiții foarte dificile pentru scafandri', a subliniat el. 'Vânt, gheață, e periculos', potrivit lui.
Numeroase bărci de salvare și girofaruri erau vizibile de pe malurile Potomacului, potrivit jurnaliștilor AFP. Elicopterele măturau apele râului cu puternicele lor fascicule de lumină.
S-a anunțat și participarea gărzii de coastă.
'Ne așteptăm ca operațiunile noastre să dureze câteva zile', au avertizat autoritățile.
Trump: Un accident care putea fi evitat
Ciocnirea 'ar fi trebuit evitată', a transmis Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
CITEȘTE ȘI Vânzările globale de vehicule electrice pe baterii au crescut. Europa, însă, cade'Avionul era pe o traiectorie de apropiere perfectă spre aeroport. Elicopterul se îndrepta drept spre avion de o perioadă de timp. Noaptea era clară, luminile de pe avion străluceau, de ce elicopterul nu a urcat sau nu a coborât, sau nu a efectuat un viraj?', a scris președintele american. 'De ce turnul de control nu i-a spus elicopterului ce să facă în loc să îl întrebe dacă a văzut avionul? Aceasta este o situație teribilă care mai ales ar fi trebuit să fie evitată', a subliniat Trump.
Aeroportul Ronald Reagan este închis cel puțin până la ora locală 11:00 (16:00 GMT).
Ce aeronave au fost implicate în accident
Elicopterul UH-60 Black Hawk Sikorsky este unul dintre cele mai omniprezente și emblematice elicoptere militare, îndeplinind mai multe roluri pentru armata SUA, inclusiv asalt aerian, sprijin general, evacuare medicală, comandă și control și suport pentru operațiuni speciale, notează Reuters.
Aeronava implicată în accidentul din 29 ianuarie zbura cu indicativul de apel PAT25 și avea trei ocupanți, potrivit Aviation Safety Network, o bază de date publică a accidentelor aviatice.
Au fost construite peste 5.000 de aparate Black Hawk de la debutul producției, la mijlocul anilor 1970.
CITEȘTE ȘI VIDEO O mulțime a vandalizat o mașină autonomă Waymo în timp stătea la culoarea roșie a semaforuluiAvionul de linie era un Bombardier CRJ700, care poate găzdui circa 70 de persoane și este intens folosit de aviația comercială regională. Există circa 260 de aeronave în serviciu, potrivit Cirium, o companie de date aviatice.
Avionul implicat în accident era înregistrat sub indicativul N530EA și era fabricat în 2010, potrivit Administrației Federale a Aviației. La bord se aflau 60 de pasageri și patru membri ai echipajului, a menționat American Airlines. Avionul era înregistrat la American Airlines, dar operat de filiala sa PSA Airlines.
Bombardier a vândut programul CRJ700 unei filiale a Mitsubishi Heavy Industries în 2019. Producția de aeronave noi a încetat în 2020.
Trei soldați ai armatei americane se aflau la bordul unui elicopter BlackHawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri în apropiere de Aeroportul Național Ronald Reagan Washington, a declarat un oficial american, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI VIDEO INEDIT în România - Un tramvai o ia la vale, vatmanul și călătorii încearcă să oprească cu mâinileOficialul, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că statutul soldaților nu era cunoscut, dar a adăugat că niciun oficial de rang înalt nu se afla la bordul elicopterului.
Accidentul a implicat un zbor regional PSA Airlines, care s-a ciocnit cu un elicopter deasupra Washingtonului în timp ce urma să aterizeze în jurul orei 21:00 (joi 02:00 GMT) pe Aeroportul Ronald Reagan, potrivit autorității americane de reglementare a aviației (FAA).
CBS News relatează că 18 cadavre au fost scoase din râul Potomac după coliziunea dintre avionul regional de pasageri și elicopterul militar Black Hawk.
Niciun supraviețuitor nu a fost găsit până în prezent, a relatat publicația Washington Post.
CITEȘTE ȘI Producătorii și importatorii de automobile din România propun o valoare a tichetului Rabla Plus de 8.500 de euro, în 2025"Dumnezeu să-i binecuvânteze", a reacționat Donald Trump, spunând că a fost "pe deplin informat despre teribilul accident" care a avut loc la Washington, odată cu coliziunea dintre un elicopter militar și un avion de linie.
"Mulțumesc pentru munca incredibilă depusă de serviciile de salvare. Urmăresc situația", a scris președintele american.