Divizia dedicată dezvoltării și producției de componente și software pentru vehiculele electrice ale Renault Group, Ampere, anunță înlocuirea lui Luca de Meo din funcția de CEO.
Ampere va fi condusă de Josep Maria Recasens, actualul Chief Operating Officer al unității de business, care preia această poziție de la Luca de Meo, numit CEo încă de la înființarea companiei. Decizia intră în vigoare de la 1 aprilie și are ca explicație accelerarea activității diviziei electrice.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
„Sunt încântat să predau conducerea lui Josep Maria ca CEO, continuând rolul său de până acum de Chief Operations Officer (COO) al Ampere, pentru a continua transformarea profundă și rapidă pe care am condus Ampere încă de la crearea sa.
Am muncit împreună din 2022 la acest proiect, care acum a devenit realitate, convinși că Grupul, cu Ampere, va face o diferență reală în revoluția electrică și de software. Ampere a dovedit deja forța modelului său, livrând rezultate puternice în tranziția majoră pe care o traversează industria.
Știu că cu Josep Mari la conducere Ampere va continua și va accelera cu succes rolul său ca vector al grupului și al industriei europene”, a declarat Luca de Meo, la predarea funcției.

Ampere a anunțat alte numiri în poziții de top management, odată cu cea a lui Josep Mari Recansens: un nou vicepreședinte HR, Marie Ollier, un nou Product Planning & Cross car line EV & Software, Sandra Gomez, care se va ocupa și de strategia Ampere, de asemenea Vittorio d’Arienzo, care era deja membru al Ampere Leadership Team, a primit poziția de Product Global Leader pentru vehiculele Ampere.
"În ultimele 18 luni, am condus o transformare rapidă cu echipele Ampere, cu scopul de a ajunge din urmă cei mai buni din industrie în timp record. Sunt încântat să continui această călătorie ca CEO și să prezint întregul potențial al Ampere alături de echipele noastre. Le urez bun venit Sandrei și Mariei în echipa de conducere – rolurile lor vor fi cruciale, având în vedere numeroasele proiecte care urmează.
Odată cu lansarea Twingo și a primului Software Defined Vehicle în 2026, a următoarei game de vehicule electrice din segmentul C, în 2028, și cu eforturile noastre de a reduce costurile cu 40%, avem o foaie de parcurs care se potrivește ambiției noastre: să devenim punctul de referință pentru industria noastră în Europa", a declarat Josep Maria Recasens.

Josep Maria Recasens a venit la Renault/Ampere de la SEAT S.A unde a deținut diverse funcții în domeniile cercetării și dezvoltării, planificării produselor și managementului proiectelor internaționale și, ulterior, Director de Strategie, Secretar General și Director de Afaceri Publice al SEAT. În iunie 2021, s-a alăturat Grupului Renault în calitate de SVP, Strategie și Dezvoltare a Afacerilor.
Din 2023 este numit Chief Strategy Officer, membru al echipei de conducere a Grupului Renault și preia conducerea țărilor din Peninsula Iberică. La momentul creării Ampere, la 1 noiembrie 2023, Josep Maria Recasens a devenit și Chief Operating Officer al Ampere.
Marie Ollier a lucrat pentru diverse companii până în 2017, când s-a alăturat Faurecia (Forvia). După câțiva ani ca director de dezvoltare și transformare a resurselor umane pentru Seating Business Group, a devenit director de resurse umane pentru ingineria scaunelor, apoi pentru divizia de sisteme de structură a scaunelor, care proiectează și produce structuri și mecanisme de scaune.
În 2024, Marie Ollier s-a alăturat Grupului Renault în calitate de Director de Resurse Umane pentru Finanțe și a preluat, de asemenea, conducerea Resurselor Umane pentru departamentul Global Business Services.

Sandra Gomez a deținut diverse funcții în cadrul Grupului Renault în domeniile controlului de management, planificării produselor și managementului proiectelor, în special la Nissan America de Nord.
În noiembrie 2019, a preluat conducerea parteneriatelor și a sprijinit implementarea strategiei Renaulution. După crearea Ampere la 1 noiembrie 2023, Sandra și-a asumat responsabilitatea pentru planificarea produselor și linia de mașini Cross EV & Software.
Vittorio d'Arienzo a lucrat pentru Fiat Group, pentru Hyundai Kia Group ca Product Planning and Strategy Group Manager, iar din ianuarie 2020, a fost numit Director de Planificare și Strategie la Great Wall Motors Europe.
A venit în Renault în 2023, în calitate de VP Ampere în poziția de lider global al platformei pentru vehicule electrice mici/compacte, membru al echipei Ampere Ledership.