Se redeschide frontiera româno-sârbă pentru bicicliști și ambarcațiuni

Auto/Transporturi   
Se redeschide frontiera româno-sârbă pentru bicicliști și ambarcațiuni

Granița dintre România și Serbia se va redeschide, pentru bicicliști și ambarcațiuni, și în această primăvară, în anumite zile la sfârșit de săptămână. La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, a aprobat, și în acest an, trecerea graniței către Republica Serbia.

”Succesul acțiunilor din anii precedenți a făcut, ca și în 2025, Consiliul Județean Timiș să solicite Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara deschiderea unui punct de frontieră în fiecare ultim weekend al lunii, în perioada martie – octombrie 2025, pe lângă pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega, dar și pe apă pentru traficul cu ambarcațiuni, între Timișoara și Zrenjanin, la frontiera româno – sârbă. Bicicliștii pot merge, din nou, de la Timișoara până în Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, aflată pe digul râului Bega, care leagă cele două țări. Pista are 70 de kilometri lungime, dintre care 37 pe teritoriul României. Punctul de trecere a frontierei va fi deschis temporar, începând cu 29 martie, până în luna mai, urmând ca această colaborare să se reînnoiască, respectând reglementările în vigoare”, a transmis Consiliul Județean Timiș
Urmărește-ne și pe Google News
FOTO E.ON a montat panouri solare pe halele Continental Automotive din Timișoara CITEȘTE ȘI FOTO E.ON a montat panouri solare pe halele Continental Automotive din Timișoara

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele: 29 – 30 martie, pietonal (biciclete); 26 – 27 aprilie pietonal (biciclete) și 23 – 24 – 25 mai, naval/portuar pentru ambarcațiuni și pietonal (biciclete). 

Trecerea frontierei de stat se va face între orele 08:00 - 20:00 pe baza cărții de identitate, cu respectarea reglementărilor în vigoare la condițiile de călătorie a cetățenilor. 
 
Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com.
viewscnt
Afla mai multe despre
frontiera
romania
serbia