Renault Master cu hidrogen merge 700 de km și se încarcă în 5 minute

Renault Master cu hidrogen merge 700 de km și se încarcă în 5 minute
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris luni, 22:00

Renault a reușit să ia premiul Van of the Year la Hanovra, unde are loc salonul auto dedicat vehiculelor comerciale, cu modelul Master. Un prototip al acestui model, propulsat cu tehnologie fuel-cell a fost prezentat în aceeași zi de compania franceză. 

Renault a prezentat o versiune propulsată cu hidrogen a vanului Master, numită H2-Tech, sub forma unui prototip, la Hanovra, în cadrul salonului auto dedicat vehiculelor comerciale, reușind să ridice nivelul de performanțe promis de un stfel de vehicul. Versiunea standard a acestui model a fost apreciată în cadrul aceluiași eveniment, de juriul competiției „Interantional Van of the Year” pentru performanțele sistemului de propulsie și pentru designul său, reușind să cucerească titlul pentru acest an.

Urmărește-ne și pe Google News

Prototipul H2-Tech, care încă nu a fost produs în versiune de serie, reușește să atingă cea mai bună autonomie din segmentul său, cu 700 de kilometri în regim WLTP, parcurși cu o singură încărcare de hidrogen, care durează doar 5 minute.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
Corporație japoneză își mută producția din Bulgaria în România, cu concedieri masive. „Ne pare foarte rău să anunțăm această decizie. De mai bine de 6 luni muncim din greu pentru a găsi soluții!\ CITEȘTE ȘI Corporație japoneză își mută producția din Bulgaria în România, cu concedieri masive. „Ne pare foarte rău să anunțăm această decizie. De mai bine de 6 luni muncim din greu pentru a găsi soluții!"

Renault spune că Master H2-Tech va fi produs în serie în diferite forme de caroserie, de la furgon, la platformă, șasiu sau personalizabil după preferințele clientului. Renault Master fuel cell a fost dezvoltat de Renault împreună cu partenerii de la Hyvia în ultimii trei ani, folosind cea mai nouă generație a sistemului care generează energie electrică dintr-o pilă de combustie de hidrogen de 47 kW. Energia generată este înmagazinată într-o baterie de 20 kWh, care alimentează la rândul său motorul electric. Singurele substanțe emise de acest vehicul sunt vaporii de apă.

FOTO Renault confirmă lansarea în România a celei mai ieftine versiuni Symbioz. Prețul coboară periculos de mult, la nivelul unui Duster hibrid bine echipat CITEȘTE ȘI FOTO Renault confirmă lansarea în România a celei mai ieftine versiuni Symbioz. Prețul coboară periculos de mult, la nivelul unui Duster hibrid bine echipat

Utilizarea de vehicule cu hidrogen a devenit din ce în ce mai facilă în Europa, în ultimii ani, după investițiile în stații de alimentare cu hidrogen, care au crescut mărimea rețelei la circa 200 de puncte estimate pentru finalul acestui an. În plus, Hyvia oferă posibilitatea clienților de a-și construi propria stație la sediul companiei, astfel încât să-și asigure o independență pentru multe dintre categoriile de utilizări.

Renault recomandă Master H2-TEch pentru companiile care doresc să utilizeze o propulsie cu zero emisii, dar au de parcurs distanțe mai mari, peste 200 km pe zi, care necesită autonomii mai mari față de actualele vehicule comerciale electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault master
propulsie hidrogen
master h2-tech
fuel-cell