Metrorex anunță suplimentarea numărului de trenuri în perioadele de vârf, pentru a reduce impactul asupra călătorilor în contextul restricțiilor impuse de construirea Magistralei 6

Metrorex anunță suplimentarea numărului de trenuri în perioadele de vârf, pentru a reduce impactul asupra călătorilor în contextul restricțiilor impuse de construirea Magistralei 6
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iul 2024

Compania Metrorex anunță o serie de măsuri care au rolul de a reduce impactul asupra călătorilor în contextul restricțiilor impuse de construirea Magistralei 6, care va conecta rețeaua de metrou existentă de Aeroportul Internațional Henri Coandă. Printre măsurile anunțate se numără Suplimentarea numărului de trenuri în circulație în perioadele de vârf, în cazul în care se constată o supraaglomerare a stațiilor.

„Metrorex, prin Dispeceratul Central, monitorizează permanent traficul de călători și ia toate măsurile necesare atât prin preluare fluxurilor crescute de utilizatori, cât și pentru reglarea corespunzătoare a intervalelor de circulație. Printre măsurile implementate amintim: Suplimentarea numărului de trenuri în circulație în perioadele de vârf, în cazul în care se constată o supraaglomerare a stațiilor Reducerea intervalelor de așteptare între trenuri pentru a facilita un flux continuu și eficient de călători, prin introducerea de garnituri suplimentare în circulație. Informarea constantă a publicului călător prin intermediul sistemului de anunțuri din stațiile de metrou, pe site-ul oficial Metrorex, pe paginile oficiale de Facebook, Instagram, LinkedIn ale Metrorex, precum și prin intrmediul mass-media” anunță compania printr-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News
TABEL Noi scumpiri. Prețul carburanților a urcat cu 7% într-o singură săptămână. Unde mai poate fi găsită benzină ieftină CITEȘTE ȘI TABEL Noi scumpiri. Prețul carburanților a urcat cu 7% într-o singură săptămână. Unde mai poate fi găsită benzină ieftină
Evenimente
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania

Măsurile anunțate de Metrorex, au scopul de a reduce impactul asupra călătorilor în contextul restricțiilor impuse de construirea Magistralei 6, care va conecta rețeaua de metrou existentă de Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni.

Magistrala 6 - 1 Mai – Otopeni -  va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internațional Otopeni, fără transbordare la stația 1 Mai. Aceasta va avea un traseu de 14,2 km și va cuprinde 12 stații de metrou: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internațional Henri Coandă. Proiectul vizează, pe lângă construirea magistralei, și achiziționarea a 12 trenuri noi de metrou, scrie News.ro.

Pentru construirea noii magistrale este nevoie de restricționarea anumitor porțiuni de circulație rutieră. „Măsurile de restricționare sunt programate din timp și eventualele modificări sunt anunțate în prealabil. Devierea traficului și semnalizarea rutieră sunt realizate cu suportul și sub supravegherea Brigăzii Rutiere.

”Încurajăm publicul călător care tranzitează zona de Nord -Vest a Capitalei să utilizeze metroul, o soluție potrivită pentru a ajunge rapid, ieftin și sigur la destinație, mai ales în această perioadă caniculară. Totodată, în sprijinul publicului care locuiește în zona Metropolitană București-Ilfov, Metrorex oferă posibilitatea utilizării parcării Terminalului Multimodal Străulești, care are peste 600 de locuri de parcare”, precizează oficialii Metrorex.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrorex
trenuri