Hyundai Motor a numit un nou Chief Executive Officer peste toate afacerile companiei la nivel global, care îl înlocuiește pe coreeanul Jaehoon Chang.
Hyundai Motor Company (HMC) a anunțat numirea lui José Muñoz în funcția de CEO al companiei, începând cu 1 ianuarie 2025. Muñoz va conduce afacerile globale ale Hyundai Motor Company, preluând funcția de la Jaehoon Chang, care a fost devenit vicepreședinte al Hyundai Motor Group, entitatea care deține cele trei mărci, Hyundai, Kia și Genesis, dar și multe alte afaceri derivate din activitatea de transporturi, mobilitate, baterii, oțel și altele.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Jose Munoz vine din SUA, acolo unde a condus afacerile Hyundai și Genesis pe piața nord-americană, poziție în care fusese numit în 2019, după ce a coordonat Nissan China și Nissan America de Nord. Munoz este absolvent al Universității Politehnice din Madrid, având un doctorat în inginerie nucleară. Are de asemenea un MBA absolvit la Madrid și alte două școli de management urmate în Marea Britanie și Franța.
Din 2022, Muñoz a fost desemnat membru al Consiliului de Administrație al companiei la nivel global, cu responsabilități extinse pentru Europa, India, Orientul Mijlociu și Africa și Asia Pacific. De asemenea, el a condus în acest interval de timp vânzările globale, planificarea serviciilor și a produselor, ca parte a diviziei de operațiuni globale.
În plus, Muñoz a condus o structură de vânzări axată pe profitabilitate prin gestionarea optimizată a volumului și a profitului. Acest lucru a dus la vânzări record, creșterea cotei de piață și performanță financiară atât pentru mărcile Hyundai, cât și pentru Genesis pe piața nord-americană, după cum explică reprezentanții Hyundai.
Conform datelor transmise de compania sud-coreeană, Muñoz are ca misiune „execuția vizunii companiei axate pe clienți «Progres pentru umanitate» pe baza mobilității de nouă generație”, adică electrificare, hidrogen și alte sisteme de propulsie.
CITEȘTE ȘI Cel mai mare producător de ulei de măsline din lume anticipează o scădere semnificativă a prețurilor uleiului de măslineÎn mandatul lui Munoz în SUA, Hyundai a investit 12,6 miliarde de dolari în noua unitate de producție Hyundai Motor Group Metaplant America și în două parteneriate de baterii, în Georgia.
„Jose este un lider dovedit, cu o vastă experiență globală și este ideal pentru a conduce Hyundai”, a transmis cel care a condus până acum Hyundai Motor, Jaehoon Chang.
CITEȘTE ȘI FOTO Ford Tourneo Courier, produs la Craiova, a obținut un scor mai slab decât Duster, la testele EuroNCAP„Este o onoare să servim Hyundai, angajații noștri, clienții, dealerii și alte părți interesate în acest nou rol”, a transmis Muñoz cu ocazia numirii în fruntea Hyundai Motor.
Grupul Hyundai a reușit în ultimele două decenii să-și majoreze într-un ritm accelerat vânzările, mai ales după preluarea mărcii Kia, cu ajutorul căreia a reușit să genereze sinergii importante și să investească în noi produse. În anul 2000, cele două mărci vindeau mai puțin de 2,5 milioane de vehicule la nivel global, Kia având sub un milion de vehicule vândute.
După 15 ani, cele două companii atingeau un record de 8 milioane de vehicule vândute, din care Kia vindea aproximativ 3 milioane de vehicule.
CITEȘTE ȘI FOTO Benvenuti intră într-un nou oraș din RomâniaDupă scăderile din perioada pandemiei și crizei de componente, Hyundai Group a vândut în 2023 aproximativ 7,3 milioane de vehicule, din care Kia a contribuit cu un volum record, 3,1 milioane de vehicule vândute. Cu acest rezultat, Hyundai Group și-a consolidat poziția a treia la nivel global, după Toyota și VW Group.