China și UE negociază și „fac progrese” pe tema taxelor vamale și a unor posibile prețuri minime asumate de companiile auto

China și UE negociază și „fac progrese” pe tema taxelor vamale și a unor posibile prețuri minime asumate de companiile auto
scris astăzi, 21:40

Echipele de negociatori ai Uniunii Europene și Chinei s-au întâlnit între 2 și 7 noiembrie, la Beijing, potrivit unui articol publicat de postul de televiziune CCTV din China, pentru a găsi o soluție privind prețurile și taxele vamale ale mașinilor electrice care sunt importate în UE.

Cinci runde de consultări au avut echipele de negociatori ale UE și Chinei, care s-au întâlnit la Beijing, după cum relatează postul CCTV, care scrie că acestea au discutat planul de angajament de preț care să compenseze subvențiile acordate de China producătorilor de automobile electrice. La finalul întâlnirilor, cele două părți spun că au avut „anumite progrese” și au ajuns la „un consens tehnic”, o concluzie care contrazice unele poziții referitoare la acest subiect care susțin că reprezentanții Comisiei Europene nu sunt mulțumiți de planul pe care l-a propus China.

Urmărește-ne și pe Google News
TAROM vinde din nou bilete la preț redus pentru zborurile într-un singur sens, pe rutele interne CITEȘTE ȘI TAROM vinde din nou bilete la preț redus pentru zborurile într-un singur sens, pe rutele interne
Evenimente

20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum

Potrivit jurnaliștilor chinezi, este vorba despre un „consens asupra cadrului de angajament al prețurilor”, care înseamnă că „au ajuns la un anumit consens asupra cadrului general” și că „ambele părți sunt dispuse să concentreze resursele pe negocierile intereselor de bază”.

China încearcă să propună Uniunii Europene un angajamente de prețuri minime, care să reprezinte o alternativă la tarifele vamale aplicate de UE mașinilor electrice începând din această toamnă. În acest fel, producătorii chinezi ar oferi o protecție împotriva concurenței neloiale de care sunt acuzați, ca urmare a subvențiilor primite din partea statului chinez.

Dacia Spring rămâne pe val în Germania, chiar dacă are o scădere mare. A depășit vânzările electrice ale Jeep, Toyota și Citroen CITEȘTE ȘI Dacia Spring rămâne pe val în Germania, chiar dacă are o scădere mare. A depășit vânzările electrice ale Jeep, Toyota și Citroen

Articolul din CCTV vorbește despre o posibilă implicare a Camerei de Comerț a Chinei pentru Mașini și Electronice, care ar urma să se ocupe de supravegherea executării angajamentului.

Chinezii sunt în același timp nemulțumiți de posibilitatea ca Uniunea Europeană să negocieze individual cu companiile auto astfel de angajamente de preț și susțin că atâta timp cât investigația Comisiei Europene s-a adresat întregii industrii auto chinezești, negocierile trebuie purtate în continuare prin intermediul Ministerului Comerțului din China.

Până acum, companiile chineze care au colaborat cu echipa Comisiei Europene pe parcursul investigației au reușit să obțină cele mai mici tarife vamale compensatorii, în timp ce grupurile mari auto, apropiate de statul chinez, precum SAIC, dar și alte companii auto mai mici, care au refuzat colaborarea, acum plătesc cele mai mari tarife vamale.

viewscnt
Afla mai multe despre
china piata auto
taxe vamale masini china
comert auto ue china
importuri masini china
export ue china