Președintele Iohannis a promulgat legea prin care utilizatorii vehiculelor înmatriculate în România vor putea achita rovinieta pentru ziua în curs până cel târziu la ora 24 a zilei următoare. Șoferii români scapă astfel de amenda automată pentru neplata rovinietei.
Parlamentul modificase luna trecută în acest fel proiectul de lege care ar fi dat tuturor șoferilor, români sau străini, posibilitatea să plătească rovinieta în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale și nu obligatoriu înaintea utilizării reţelei de drumuri naţionale.
Măsura a fost propusă însă chiar de reprezentanții actualei puteri, care arată că nu este normală amendarea automată a șoferilor care, din diferite motive, au uitat să îşi plătească rovinieta, fără a avea posibilitatea de a remedia rapid această situaţie care are la bază neatenţia şi nu rea-credinţa utilizatorului. Inițiatorii arată că o stfel abordare se aplică taxei de pod de la Feteşti, unde utilizatorii au posibilitatea să plătească taxa de trecere înainte, după sau până la 24 de ore după trecerea pe pod.
Până acum legea prevede că achitarea și emiterea rovinietei pot fi realizate cu cel mult 30 de zile înainte de data de început a valabilității acesteia.
Odată cu aplicarea noii legi și prin excepție de la prevederea de mai sus, ”utilizatorii vehiculelor înmatriculate în România pot achita rovinieta pentru ziua in curs până cel târziu la ora 24 a zilei următoare”.
CITEȘTE ȘI Bonurile fiscale pentru plata cu cardul vor fi eliberate doar la solicitarea clientului - măsură avizatăSenatorii au modificat în acest mod legea pentru a răspunde obiecției Guvernului, care atenționase că utilizatorii din alte state vor neglija să achite taxa rovinietei, după părăsirea teritoriului României.
Astfel, proiectul stabilește că în cazul utilizatorilor vehiculelor înmatriculate în alte state decât România, constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se fac pe loc, după identificarea contravenientului, respectiv a conducătorului auto.
Prin urmare, și amenda automată este eliminată doar în cazul autovehiculelor înmatriculate în România.
În prezent, amenzile variază între 250 și 500 de lei pentru vehiculele mici și pot ajunge până la 4.500 de lei pentru camioanele de mare tonaj care nu dețin rovinietă. De asemenea, în acest an a fost introdusă opțiunea de a achiziționa rovinieta pe o durată de 24 de ore.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Participarea și votul online la AGA, extinse în cazul tuturor societățilorGuvernul a susținut, însă, în obiecțiile aduse proiectului, că: ”și în condițiile în care termenul de plată a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România (rovinieta) ar fi similar peajului (...), până cel târziu la ora 24,00 a următoarei zile în care a fost utilizată rețeaua de drumuri naționale din România, aceasta nu garantează că utilizatorul vehiculului care, din diferite motive (de exemplu: din neatenție), a uitat să își plătească rovinieta în avans accesului la aceasta, nu va uita să o plătească și ulterior, după expirarea termenului suplimentar acordat (situație des întâlnită în cazul achitării peajului de către unii utilizatori după ora 24,00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea)”.
Executivul mai aprecia și că apreciază și că numărul utilizatorilor care, în momentul de față, achită rovinieta în avans va scădea, pentru că unii pot parcurge, în cele 24 de ore, sectoare de drum național pe care nu sunt amplasate sistemele de camere video ale C.N.A.I.R. - S.A. și nu sunt verificați în traseu de personalul poliției rutiere sau de către personalul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.).