România a introdus, după mulți ani de așteptare, sistemul care permite străinilor din state non-UE să lucreze inclusiv ca șoferi de taxi sau Uber/Bolt, schimbând regulile de obținere a atestatului în domeniu prin posibilitatea ca examenul să fie susținut și în limba engleză.
Decizia a fost anunțată la finele anului trecut de Profit.ro ca pregătită.
De ce este important Organizațiile de transport din România insistau de cel puțin 5 ani, pe fondul lipsei șoferilor profesioniști, ca statul român să permită importul de șoferi profesioniști din țări unde economia nu este foarte dezvoltată, precum Nepal, Sri Lanka, Vietnam, Filipine, și unde limba engleză este vorbită la un nivel acceptabil.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
De asemenea interesant Germania a decis în primăvara anului trecut, pe fondul lipsei de angajați, să simplifice angajarea șoferilor de camion permițând ca examenul pentru atestatul CPI să poată fi susținut în 8 limbi străine, inclusiv română.

Acum, facilitatea a devenit posibilă în România prin acordul ca examinarea pentru obținerea CPI (Calificare Profesională Inițială) să poată fi susținută în limba engleză.
Regula este deja aplicată, din primăvara 2025, pentru început doar în municipiul București, în cadrul unor sesiuni speciale.
Autoritatea Rutieră Română publică acum, sub formă de chestionare, baza de întrebări și în limba engleză pentru obținerea certificatelor CPI marfă/persoane, CPI scurt marfă/persoane, conducător auto taxi/conducător auto în regim de închiriere, precum și viză taxi/viză închiriere.
Totodată, examinarea teoretică în sistemul informatic, pentru obținerea certificatelor CPI marfă/persoane, CPI scurt marfă/persoane, conducător auto taxi/conducător auto în regim de închiriere, precum și viză taxi/viză închiriere, se organizează în limba română și în limba engleză, iar candidații înscriși pentru obținerea acestor certificate au posibilitatea de a susține examenele în limba în care aceștia au urmat cursul de pregătire profesională periodică (română sau engleză).

Examinarea teoretică susținută în limba engleză pentru obținerea certificatelor de conducător auto taxi/conducător auto în regim de închiriere, precum și viză taxi/viză închiriere, este posibilă începând cu această lună.
Examinările la proba practică în limba engleză sunt posibile deocamdată doar în București.
Atestarea profesională a conducătorilor auto profesioniști, respectiv deținerea unui certificat de calificare profesională inițială (CPI), care trebuie actualizat periodic printr-un Certificat de calificare profesională continuă (CPC), este o condiție obligatorie pentru a-și putea exercita ocupația, în România și în orice stat membru UE, pentru toți conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare transportului rutier profesionist de mărfuri și de persoane.