Comisia Europeană cere extinderea investigațiilor referitoare la mașinile grupului Volkswagen

Comisia Europeană cere extinderea investigațiilor referitoare la mașinile grupului Volkswagen
scris 6 nov 2015

Comisia Europeană (CE) le-a cerut celor 28 de state membre să extindă investigațiile privind potențialele încălcări ale reglementărilor referitoare la emisii, după ce Volkswagen a anunțat, marți, că alte 800.000 de vehicule depășesc nivelul emisiilor de CO2, transmite Reuters.

Într-o scrisoare văzută de Reuters și datată 5 noiembrie, Comisia Europeană a precizat că nu are informații privind neregulile înregistrate în cazul nivelului emisiilor de CO2 și caută sprijinul guvernelor din UE 'pentru a afla cum a fost posibil și de ce'.

Urmărește-ne și pe Google News

Deja Comisia a contactat Asociația Producătorilor Germani de Automobile (VDA) - responsabilă cu aprobarea standardelor pentru noile tipuri de mașini - și a analizat problema și cu alte autorități naționale, la o întâlnire care a avut loc joi seara, la Bruxelles.

Un purtător de cuvânt al CE a confirmat existența scrisorii în care 'se solicită guvernelor să-și extindă investigațiile pentru a stabili potențiala încălcare a legislației UE'.

În timp ce testarea vehiculelor în UE este supervizată de autoritățile naționale, Comisia Europeană are încredere că fiecare țară va aplica reglementările. Acest aranjament este aspru criticat de organizațiile de mediu, care consideră că vehiculele emit mai multe substanțe poluante în timpul funcționării efective decât în timpul testelor de laborator. Dar producătorii auto sunt un grup de lobby puternic în UE, deoarece sunt o sursă majoră de locuri de muncă și exporturi.

Comisia Europeană solicită autorităților naționale să afle câte dintre mașinile noi înregistrate în 2012, 2013 și 2014 ar putea fi afectate de noile dezvăluiri de la VW.

Grupul Volkswagen a recunoscut marți că a subestimat consumul de combustibil și nivelul emisiilor de dioxid de carbon pentru aproximativ 800.000 de mașini, mărcile VW, Seat, Skoda și Audi, vândute în Europa. De asemenea, Volkswagen a admis că a găsit pentru prima dată indicii privind modificarea nivelului emisiilor și la vehiculele echipate cu motoare pe benzină, extinzând un scandal care până acum se concentra pe motoarele diesel.

Cel mai mare producător auto european face deja obiectul unor investigații în mai multe țări după ce, în luna septembrie, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
comisia europeana