BMW depășește noi recorduri în România. Vânzările modelului de lux Seria 7 le-au depășit pe cele din Austria

BMW depășește noi recorduri în România. Vânzările modelului de lux Seria 7 le-au depășit pe cele din Austria
scris astăzi, 15:14

Vânzările BMW Group în România au atins în 2024 un nou record, depășind 5.000 de automobile BMW și MINI, la care se adaugă și motocicletele BMW Motorrad.

Grupul german BMW a depășit pentru prima dată pragul de 6000 de vehicule pe piață locală, cu un volum total de 5.222 automobile BMW și MINI (creștere de 2,9%) și 830 motociclete BMW Motorrad (creștere cu 13%). Marca BMW a înregistrat un volum de 4.895 vehicule înmatriculate (+4,4%).

Urmărește-ne și pe Google News

Datele prezentate în conferința anuală de noul director BMW România, Oliver Rademacher, arată că modelele cu tracțiune integrală au fost în continuare cele mai vândute, cu un procent de 82% din automobilele vândute fiind echipate cu sistemul xDrive.

În ceea ce privește motorizările, vânzările de automobile electrice BMW au atins și ele un nou record cu 378 unități vândute (+3,3%), ceea ce reprezintă 9,3% din totalul vânzărilor mărcii. Livrările de modele plug-in hybrid au crescut cu 26,3% la un nivel record de 764 unități și reprezintă aproximativ 15% din totalul vânzărilor mărcii.

Noul BMW X1 PHEV a devenit încă de la lansare cel mai vândut model hibrid al mărcii, cu 196 unități vândute, fiind urmat de BMW i4 (150 unități) și BMW X5 PHEV (195 unități).

BMW a continuat să performeze și pe segmentul diesel, înregistrând o creștere ușoară a cotei de piață a acestui tip de motoare, de la 32% în 2023, la 35%.

A fost un an record și pentru modele BMW M în România, care au depășit pentru prima dată pragul de 500 de unități, în creștere cu 37,6%, respectiv un volum de 684 vehicule. Modelele BMW M de înaltă performanță au înregistrat 302 unități livrate (+32,2%), iar modelele BMW M de performanță au însumat 380 unități (42,4%). În topul modelelor de înaltă performanță este BMW XM, care este foarte bine primit pe piața locală, urmat de BMW M3 și X6 M.

Tesla - venituri sub așteptări și prima cădere de livrări mașini începând din 2016 CITEȘTE ȘI Tesla - venituri sub așteptări și prima cădere de livrări mașini începând din 2016

Livrările în segmentul de lux au înregistrat și ele valori record istorice, cu 443 unități, având o creștere de 29%.  A fost un an record pentru noile BMW Seria 7 și XM, fiind subliniat faptul că România urcă în topul țărilor din Europa în ceea ce privește vânzările vârfului de gamă Seria 7, cu care țara noastră a depășit piețe tradiționale pentru acest model, cum este Austria.

Marca MINI a înregistrat o scădere de 15,5%, cu 327 unități înmatriculate. Divizia de motociclete, BMW Motorrad, a ajuns la peste 10 ani de creștere consecutivă de cel puțin două cifre. În 2024, BMW Motorrad a vândut 830 unități (+13%).

BMW România are, începând din 2024, un nou director general, Oliver Rademacher, care anterior a condus activitățile BMW Group din Slovacia.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw romania
vanzari bmw
oliver rademacher