Autobuzele STB urmează să fie puse gaj în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în contextul obligațiilor fiscale ale Societății de Transport București.
Proiectul de hotărâre, introdus pe ordinea de zi suplimentară, a fost aprobat, miercuri, de Consiliul General al Capitalei cu 44 de voturi „pentru” și patru „împotrivă”, scrie Agerpres.

Conform proiectului, se aprobă constituirea gajului fără deposedare în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru executarea obligațiilor fiscale ale STB. Este vorba despre autobuze aflate în proprietatea Municipiului București și concesiunea STB, până la concurența sumei de 251 de milioane de lei.
Totodată, STB este împuternicită să evalueze aceste bunuri mobile, iar primarul general al Capitalei este împuternicit să semneze, în numele și pe seama municipalității București, contractul de gaj în favoarea ANAF pentru executarea obligațiilor fiscale ale STB.
În referatul de aprobare se arată că pe data de 25 februarie, STB a solicitat municipalității sprijinul pentru îndeplinirea formalităților necesare, astfel încât până pe 25 martie societatea să poată pune la dispoziția organului fiscal garanții suplimentare în valoare de circa 200 de milioane de lei.
„Chiar dacă societatea a depus toate diligențele necesare pentru ca datoria către ANAF să nu conducă la executarea silită, insuficiența garanțiilor depuse a făcut ca în data de 23.01.2025 să fim înștiințați de desființarea Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 7765/13.12.2024 (activă în momentul respectiv). Ulterior, începând cu data de 28.01.2025 și până la data prezentei au sosit prin Spațiul Privat Virtual de la ANAF – DGAMC, adresă privind începerea executării silite prin înființarea propririi pentru suma de 377.999.984 lei, somații și titluri executorii până la concurența sumei de 817.868.516 lei și decizii referitoare la obligațiile fisclae accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 9.121.813 lei”, a transmis STB.