REACȚIA Finanțelor după ce România a scăpat iar de junk: Construirea consensului politic în jurul acestor obiective și evitarea blocajelor politice sunt premise necesare pentru revenirea perspectivei la stabilã

Ritmul accelerat de reducere a deficitului și integrarea în cadrul instituțional european susțin consolidarea fiscalã și încrederea investitorilor. Continuarea procesului de ajustare fiscalã și a reformelor rãmâne decisivã, transmite ministrul Finanțelor, după ce Moody's a menținut și ea ratingul României recomandat pentru investitori.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
REACȚIA Finanțelor după ce România a scăpat iar de junk: Construirea consensului politic în jurul acestor obiective și evitarea blocajelor politice sunt premise necesare pentru revenirea perspectivei la stabilã

Este arătat că evaluarea reflectã progresele înregistrate în implementarea programului de consolidare fiscalã, care au contribuit la reducerea deficitului bugetar și la încetinirea ritmului de creștere a datoriei publice și a costurilor cu dobânzile. În același timp, Moody's menține perspectiva negativã, subliniind riscurile ridicate de implementare a ajustãrii fiscale pe termen mediu în ciuda progresului realizat în reducerea deficitului bugetar.

„Reconfirmarea ratingului de cãtre Moody's și recunoașterea progreselor fiscale, realizate mai rapid decât se anticipase, reprezintã un semnal extrem de important pe care am dorit sa il transmitem piețelor și investitorilor.

Fost șef al Autorității Vamale Române, trimis în judecată într-un dosar de fals intelectual CITEȘTE ȘI Fost șef al Autorității Vamale Române, trimis în judecată într-un dosar de fals intelectual

Faptul cã deficitul pe 2026 este prognozat în scãdere la 5,8% din PIB demonstreazã cã mãsurile noastre de disciplinã bugetarã, pe lângã faptul cã dau rezultate palpabile, întãresc convingerea agențiilor de rating și a mediilor investiționale în atingerea obiectivelor fiscale din acest an. Pentru perioada urmãtoare, prioritatea absolutã rãmâne continuarea procesului de ajustare fiscalã în vederea protejãrii ratingului investițional și reducerii costurilor de refinanțare. Construirea consensului politic în jurul acestor obiective și evitarea blocajelor politice sunt premise necesare pentru revenirea perspectivei la stabilã", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. 

România și-a păstrat din partea agenției de evaluare financiară Moody's ratingul Baa3, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, cu perspectivă negativă, în urma unei evaluări planificate. România are rating recomandat pentru investiții din partea Moody's de aproape 20 de ani (octombrie 2006), agenția fiind singura care nu a retrogradat statul român nici măcar în perioada crizei financiare declanșate în 2008.

Moody's notează că principalii parametri ai finanțelor statului și ai economiei nu s-au deteriorat semnificativ de la precedenta evaluare, iar în privința crizei politice, se așteaptă ca un nou guvern să fie instalat după vacanța de vară, întrucât fragmentarea politică crește riscul unei încetiniri a consolidării finanțelor.

De ce este important: Ratingurile acordate de către cele trei mari agenții de evaluare financiară, S&P, Fitch și Moody's sunt indicatori foarte importanți pentru investitori, mai ales pentru cei care împrumută statul, referitor la capacitatea statului de a susține acum și în viitor plata împrumuturilor pe care le ia. Un calificativ mai bun înseamnă dobânzi mai bune, iar rămânerea în categoria recomandată pentru investitori (în care acum România este pe ultima treaptă la toate cele trei mari agenții), este de importanță majoră pentru statul român.

De asemenea important Evaluarea Moody's de astăzi vine după o decizie mai complicată a agenției Fitch în urmă cu săptămână. Fitch a confirmat atunci ratingul României după ce Ministerul Finanțelor a făcut apel la decizia inițială de retrogradare propusă de un analist al agenției.

"Condițiile politice au devenit mai dificile în urma unui vot de neîncredere împotriva fostului premier în luna mai. Fragmentarea politică a întârziat formarea unui nou guvern, deși ne așteptăm ca un nou guvern să să fie instalat după vacanța de vară. Acest context politic fragmentat crește riscul unei încetiniri a consolidării fiscale. Lunile următoare vor fi importante în evaluarea capacității României de a menține sprijinul politic pentru o ajustare fiscală prelungită și de a implementa măsuri structurale care ar sprijini stabilizarea datoriei și ar îmbunătăți accesibilitatea datoriei în timp", potrivit Moody's.

DECIZIE PREMIERĂ Veți trece granița cu mai puține țigări și sticle de alcool. Limite la cantitățile de țigarete, stick-uri și alcool cu care o persoană fizică poate trece \ CITEȘTE ȘI DECIZIE PREMIERĂ Veți trece granița cu mai puține țigări și sticle de alcool. Limite la cantitățile de țigarete, stick-uri și alcool cu care o persoană fizică poate trece "ocazional" frontiera, cu amenzi de până la 100.000 de lei CONFIRMARE

România a avut din partea Moody's rating recomandat investitorilor în ultimii aproape 20 de ani, începând din octombrie 2006. Moody's este și singura dintre cele trei mari agenții de evaluare financiară (S&P, Fitch și Moody's) care nu ne-a retrogradat la junk (nerecomandat investitorilor) în anii crizei financiare care a debutat în 2008.

Anterior, Moody’s a confirmat în septembrie 2025 calificativul României la "Baa3", pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, cu perspecitivă negativă. Agenția internațională de evaluare fiscală spunea atunci că măsurile fiscale adoptate de guvern în iulie și septembrie au îmbunătățit semnificativ perspectivele fiscale ale României, însă rămân riscuri semnificative de implementare.

În urmă cu o săptămână, agenția Fitch a confirmat calificativul României, cu perspectivă negativă. România rămâne fără guvern în urma prăbușirii coaliției, iar acest lucru a deschis o perioadă potențial extinsă de riscuri, momentul, componența și stabilitatea unui nou guvern fiind extrem de incerte, pe fondul diviziunilor profunde dintre foștii parteneri de coaliție, a atras atenția Fitch.

Raportul Fitch a menționat și o situație rară, anume că România a făcut apel și a furnizat informații suplimentare către Fitch, ceea ce a dus la o acțiune de rating diferită de rezultatul inițial al comitetului de rating, este semnalat în raportul agenției de rating prin care este evitată retrogradarea în junk.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2554 +0.0041+0.08 %
1 USD4.5584 +0.0077+0.17 %
1 GBP6.1277 +0.0041+0.07 %
1 CHF5.6244 +0.0023+0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite