Patru luni i-au trebuit Ministerului Finanțelor să traducă mot-à-mot Directiva de TVA privind voucherele, timp irosit, pentru că modificările aduse Codului fiscal nu sunt corelate cu Normele metodologice nici până la această dată. Astfel, operatorii economici vor aplica noile prevederi fiecare după înțelegerea proprie sau sfatul consultantului.
O analiză realizată de Georgiana Iancu, Director - PwC România, Taxe Indirecte, pentru Profit.ro.
Dintre ”provocările” lansate de Ministerul de Finanțe mediului de afaceri ne vom rezuma la prezentarea a trei dintre cele mai importante și ne referim aici la dificultățile de încadrare a voucherelor: vouchere cu scop unic (SPV) sau vouchere cu scop multiplu (MPV), cum se va realiza colectarea de TVA pe lanțul de comercializare a SPV, dar și cum se vor comercializa voucherele, având în vedere tratamentul de TVA diferit aplicabil celor două structuri de vânzare - comisionar sau intermediar. Dar să le luăm pe rând.
1. Încadrarea voucherelor. Vouchere cu scop unic sau vouchere cu scop multiplu?
Noile reguli au provocat deja multe controverse în această zonă. Diferența esențială între cele două categorii este aceea ca vânzarea unui voucher SPV generează obligația de colectare a TVA pe întregul lanț de comercializare, confruntându-ne, astfel, la un moment dat cu o ficțiune a unor livrări de bunuri sau servicii asimilate voucherului. În cazul unui MPV vânzarea nu este impozabilă, TVA datorându-se doar la momentul utilizării acestui voucher pentru achiziția de bunuri si servicii.
Problemele apar mai ales din lărgirea definiției unui SPV comparativ cu ceea ce prevedea până acum legislația națională. Până acum, un voucher se încadra ca SPV dacă erau cunoscute la data vânzării acestuia toate informațiile relevante pentru a determina regimul de TVA al operațiunii la care se referă. Astfel, trebuia să cunoaștem livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru care voucherul putea fi folosit ulterior, iar bunurile si serviciile în cauză să fi fost identificate. Aceasta abordare reflectă direcția trasată deja la nivelul Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-419/02 Bupa Hospitals si C-520/10 Lebara Ltd.
Noile reglementări spun, însă, că avem de-a face cu un SPV dacă, la momentul emiterii sale, știm TVA datorată și locul livrării, respectiv al prestării, pentru bunurile și serviciile asociate voucherului, fără obligația de a identifica bunurile și/sau serviciile.
2. Momentul folosirii voucherului
Odată ce am depășit problematica încadrării voucherelor, o altă zonă care va genera dificultăți în practică apare în privința momentului folosirii SPV de către titularul său. Dacă gândim simplist, fără să intrăm în zona tehnică, noile reguli îl aduc pe comerciantul care vinde bunuri achitate parțial cu un SPV și parțial cu alte modalități de plată (de ex. numerar, MPV, card, etc) în situația de a gestiona o singură vânzare de bunuri, dar doi cumpărători. Ceea ce, în practică, va însemna că vânzătorul trebuie să emită o factură și să colecteze TVA pentru contravaloarea SPV către emitentul acestuia și să colecteze TVA de la titularul voucherului pentru diferența achitată în numerar.
Pe de altă parte însă, legislația în domeniul caselor de marcat îi cere comerciantului să emită un bon fiscal pentru fiecare livrare cu amănuntul încasată în numerar sau cu substitute de numerar, inclusiv vouchere.
Astfel, așteptăm să vedem ce soluții specifice va propune legiuitorul, ca să se asigure atât colectarea corectă a TVA, cât și emiterea corespunzătoare a documentelor fiscale, respectiv bonul fiscal și factura, și care să alinieze prevederile Codului Fiscal si a Normelor Metodologice de aplicare cu prevederile OUG 28/1999. Ar mai exista, desigur, și varianta ca legiuitorul să lase mai multă flexibilitate operatorilor economici în implementarea de soluții specifice fiecăruia, adaptate sistemelor proprii de gestiune și evidență a operațiunilor economice pe care le folosesc.
3. Structura de comercializare a voucherelor
Nu în ultimul rând, o altă problemă care poate apărea în practică este legată de structura de comercializare a voucherelor, fie că sunt SPV, fie că sunt MPV. Astfel, trebuie făcută o distincție clară între situația în care un operator economic vinde voucherele în nume propriu (în calitate de agent principal sau de comisionar) și, ca atare, acesta trebuie să aplice regulile anterior menționate și situația în care un operator economic este intermediar și vinde voucherele în numele și pe seama unui alt operator. Pentru că intermedierea este un serviciu care va fi în general taxabil în funcție de tipul de voucher intermediat și de prestația asociată lui (de ex. intermedierea în vânzarea unui bilet de transport internațional beneficiază de scutire de TVA).
Astfel, având în vedere tratamentul de TVA diferit aplicabil celor două structuri de comercializare (comisionar sau intermediar), este discutabil în ce măsură prevederile din legislația națională potrivit cărora primirea și emiterea unei facturi pe numele unui operator economic îl transformă automat în cumpărător-revânzător nu vor conduce mai degrabă la distorsiuni ale tratamentului de TVA, așa cum este prevăzut el de legislația europeană.
Nu este nevoie să subliniem legiuitorului urgența și importanța alinierii prevederilor existente din Cod cu normele metodologice. Și, atunci, așteptăm cât mai curând să citim clarificările de care are nevoie mediul de afaceri pentru o tranziție cât mai facilă.
