”Execuția lunii octombrie pe care o publicăm astăzi. În primul rând este vorba de scăderea deficitului înregistrat față de 2024. Față de octombrie 2024 înregistram un deficit 6,2, acum avem 5,7. Este un ecart de apropae 0,5%. Care confirmă că tendița pe care am anticipat-o, de 8,4%, este una validă.
Datele confirmă ipotezele pentru care am adoptat măsurile financiare, iar execuția reflectă acest lucru. Deficitul de 6,3 miliarde față de anul trecut 13 miliarde.
Avem o economie la cheltuielile de personal de aproape 1,1 miliarde lei în ultimele patru luni.
TVA-ul colectat la nivelul lunii octombrie este de 13,6 miliarde lei, cel mai mare nivel din cursul anului 2025, un plus față de anul trecut de 2,4 miliarde lei și față de luna septembrie de 1,4 miliarde lei”, a explicat ministrul.
El a prezentat câteva cifre și din zona de investiții.
”Cheltuielile cu fonduri europene, inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană pentru Agricultură, au crescut cu aproximativ 25%, acestea ajung la 51,4 miliarde, peste 10 miliarde de euro, iar cheltuielile pentru investiții, o altă chestiune importantă și mult dezbătută, în privința opiniilor că investițiile scad, au fost foarte multe opinii exprimate pe agenda publică în această privință, cheltuielile pentru investiții au crescut cu 8,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Deci, practic, ele au crescut de la 88 de miliarde, cât erau în 2024, la 96 de miliarde în acest an. Deci, practic, această execuție confirmă atât pe palierul de venituri, cât și pe palierul de cheltuieli că măsurile adoptate până acum au efecte”, a subliniat Alexandru Nazare.
Deficitul bugetar pentru primele nouă luni ale anului 2025 s-a situat la 102,47 miliarde lei, reprezentând 5,39% din PIB, comparativ cu 96,2 miliarde lei, 5,47% din PIB, înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.
Ca pondere în PIB, principalul indicator, deficitul s-a redus ușor atunci, dar în termeni nominal a crescut cu 6,3 miliarde lei.
Ponderea în PIB este indicatorul relevant pentru țintele de deficit asumate pe întreg anul, în timp ce valoarea nominală are relevanță pentru alte aspecte, cum ar fi strategia de împrumut și managementul fluxurilor financiare ale Ministerului Finanțelor.
La rectificarea bugetară recentă, de la început de octombrie, Guvernul a crescut ținta de deficit pentru 2025 de la 7% din PIB, nivel pe care a fost construit bugetul la început de an, la 8,4% din PIB. Executivul a explicat că ținta de 7% nu a fost una realistă, multe cheltuieli nefiind prinse în buget anterior. Totodată, economia este estimată să aibă anul acesta o evoluție mai slabă decât se anticipa la început de an.















