Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, afiliată la Confederația Sindicală Națională Meridian, anunță proteste față de măsurile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ale Guvernului, care, spun sindicaliștii, falimentează transportul feroviar de călători din România.
Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcție pe motiv că, în situația actuală, generată de instabilitate și subfinanțare, compania poate urma calea CFR Marfă. Vizante a fost numit la conducerea operatorului feroviar în a doua parte a lui aprilie și a fost aspru criticat după episodul trenului cu copii care a staționat nouă ore în câmp la final de iulie.
Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, cataloghează drept „dezastruos” managementul CFR Călător și afirmă că directorul acestei companii ”în mod normal, ar fi trebuit să-și dea demisia imediat”.
Conducerea CFR Călători va fi preluată de Ovidiu Vizante, care îi va locul lui Dan M. Costescu.