Aproape toată țara se află, duminică, sub avertizare Cod galben de ploi și intensificări ale vântului, în timp ce în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei e Cod portocaliu, fiind așteptate ploi abundente. În același timp, vremea se răcește accentuat. Hidrologii avertizează și ei privind producerea de viituri, fiind emise Coduri galben și portocaliu pentru mai multe râuri. Autoritățile sunt în alertă, pompierii din județele Dâmbovița, Giurgiu, Vaslui, Vrancea și Teleorman își sporesc tehnica de intervenție, iar în județele aflate sub Cod portocaliu crește capacitatea operațională.
Hidrologii avertizează că există un risc major de producere a unor viituri pe râuri din Moldova, astfel că, începând de luni seară, va fi în vigoare un Cod roșu pentru județele Vaslui, Iași și Galați. Alte cursuri de apă sunt sub avertizări Cod portocaliu și Cod galben.
Ca urmare a precipitațiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (IHGA) au instituit Codul portocaliu începând de mâine, 5 februarie, ora 12:00, până marți dimineața, la ora 9.00.
Râuri din 21 de bazine hidrografice se află, până duminică la prânz, sub avertizare hidrologică Cod portocaliu, fiind vorba despre cursuri de apă din 18 județe. Alte sectoare de râuri sunt sub incidența unui Cod galben. Sunt așteptate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici și creșteri de debite, cu depășirea cotelor de apărare. Fenomenele pot să apară în special pe râuri mici din județele Alba, Sibiu, Hunedoara, Neamț și Bacău.
Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundații locale, viituri și torenți pentru bazine hidrografice din cea mai mare parte a țării, valabilă de duminică, ora 20.00, până marți, ora 18.00. Cele mai mari probleme pot să apară în noaptea de luni spre marți, când o parte din județele tării vor fi sub cod portocaliu.
Conducerea Hidroelectrica a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru aprobarea unei investiții de 11,7 milioane de euro în măsuri de protecție suplimentară a disipatorului barajului deversor de la Porțile de Fier I, sistem aflat în exploatare de 43 de ani.