Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a crescut și în luna august, pentru a treia lună consecutiv, stimulat de avansul prețurilor la cereale, uleiuri vegetale și zahăr, atingând cel mai ridicat nivel înregistrat după luna februarie 2020, a anunțat joi Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Compania românească Green Oil and Lubes, controlată de omul de afaceri indian Mazarali Kamumiya Saiyed, a obținut o finanțare de 38,7 milioane dolari de la BCR și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), bani ce vor fi investiți în construcția, la Oltenița, a unei fabrici pentru reciclarea uleiurilor industriale uzate.
ExxonMobil Corporation, cea mai mare companie petrolieră listată din lume, acuză un SRL local, firma Mobil Import Export, că folosește ilegal în denumirea sa cuvântul "MOBIL", marcă notorie de lubrifianți din portofoliul americanilor, pentru a crea impresia că este distribuitor autorizat de produse Exxon.
Grupul Chemie-Tech DMCC din Emiratele Arabe Unite va construi de la zero, la Oltenița, prin firma românească Green Oil and Lubes SRL, o fabrică de reciclare a uleiurilor folosite în industria auto, investiția totală urmând să se ridice la 56 de milioane de dolari.