Statul român a câștigat la finalul săptămânii trecute o a doua procedură de arbitraj cu frații Micula derulată la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), au anunțat avocații care au reprezentat România în cadrul disputei, după ce le-a plătit celor doi, în decembrie anul trecut, peste 912 milioane lei în urma unui prim litigiu internațional, fapt care s-a numărat și printre cauzele depășirii țintei de deficit bugetar pe 2019.
Veniturile pe piața locală ale grupului suedez Medicover, reprezentat de Medicover România și Synevo România, au crescut în primele 9 luni cu circa 20%, la 66 milioane de euro, de la 55 de milioane de euro în perioada similară din 2017.