Coaliția a respins în ședința de ieri măsurile agreate de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, cu protestatarii din ANAF și Ministerul Finanțelor în data de 11 august. Promisiunile făcute de ministru angajaților, respinse acum de Coaliție, vizează egalizarea salariilor la nivelul celor mai ridicate câștigate în instanță de unii angajați, elaborarea unui sttut al profesiei, categorie separată în viitoarea lege a salarizării, precum și păstrarea tuturor angajaților în contextul în care ordonanța de reducere a cheltuielilor în sectrorul bugetar, în prezent în lucru, ar duce la eliminarea unor posturi de șef.
Angajații din ANAF și Ministerul Finanțelor vor picheta, pe parcursul a două săptămâni, sediile Fiscului din țară, urmând ca pe 18 mai să organizeze acțiuni similare la sediile centrale ale ANAF și Finanțelor, în București. În aceste două săptămâni vor fi vizate sediile regionale ale ANAF și ale direcției Antifraudă. Angajații sunt nemulțumiți că nu sunt consultați în etapa de pregătire a noii legi a salarizării, dar și de alte probleme care nu au fost rezolvate de-a lungul anilor.
Lipsa de transparență a Guvernului în ce privește noua lege a salarizării, care ar trebui emisă în circa două luni, alte aspecte privind finanțarea, ocuparea posturilor de conducere în mai mult de jumătate din cazuri prin desemnare și nu prin concurs, lipsa angajărilor, care a condus la o medie de vârstă foarte ridicată, precum și încărcarea disproporționată cu sarcini a unor funcționari, "au avut ca efect acutizarea stării de nemulțumire în rândul membrilor de sindicat", anunță Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC, într-un comunicat cu titlul "Finanțele se pregătesc de grevă. Asigurarea unui buget sustenabil - obiectiv de importanță strategică în implementarea noii legi a salarizării bugetarilor".
Peste 30% din cei aproximativ 1.000 de inspectori Antifraudă au câștigat în ultimii ani în instanță reîntregirea la nivelul de 25% din salariul brut a sporului pentru risc și solicitare neuropsihică, diminuat la 5% la începutul anului 2017. În plus, aceștia au obținut și plata din urmă a diferențelor, la nivelul a câteva zeci de mii de lei pentru fiecare angajat, pe care ANAF le plătește în tranșe anuale în termen de cinci ani, potrivit liderilor SindFISC, sindicat al angajaților din Finanțe și ANAF. SindFISC a semnalat în decembrie situația conducerii ANAF, solicitând remedierea acesteia.