În materiale de prezentare distribuite de compania Nuclearelectrica se afirmă în două locuri: "În SUA, în Utah, este în dezvoltare o centrală NuScale cu 6 reactoare modulare, așa cum intenționează să implementeze și România. Acest proiect este într-un stadiu mai avansat în prezent decât planurile României".
Războiul din Ucraina se răsfrânge asupra a tot mai multe sectoare. După impactul în industria energiei, unde prețurile materiilor prime și, implicit, ale produselor finite, au explodat, piața cerealelor începe, de asemenea, să resimtă efectele.
Grupul italian de energie și utilități Enel a raportat scăderea cu 50% în 2021 a profitului operațional EBITDA înregistrat de operațiunile sale din România, unde este unul dintre cei mai mari jucători din distribuția, furnizarea și producția de energie electrică, precum și în domeniul serviciilor energetice, de la 310 la 153 milioane euro, în principal ca urmare a trecerii pe pierdere a activității de furnizare de electricitate și gaze.
Armata Federației Ruse a atacat Ucraina în dimineața zilei în care sistemul energetic național al țării, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, s-a deconectat pentru 3 zile, până pe 27 februarie, de cele cu care se învecinează direct, ale Rusiei și Belarusului la est și ale României, Ungariei și Slovaciei la vest, ca parte a unui test tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în vederea sincronizării, de anul viitor, cu sistemele energetice din Europa de Vest și renunțării la sincronizarea actuală cu rețelele de electricitate rusă și bielorusă, care datează din epoca sovietică.
Sistemul energetic național al Ucrainei, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, se va deconecta pentru 3 zile, în perioada 24-26 februarie, de cele cu care se învecinează direct, ale Rusiei și Belarusului la est și ale României, Ungariei și Slovaciei la vest, ca parte a unui test tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în vederea sincronizării, de anul viitor, cu sistemele energetice din Europa de Vest și renunțării la sincronizarea actuală cu rețelele de electricitate rusă și bielorusă, care datează din epoca sovietică.
Luna trecută, șefii facilității antirachetă de la Deveselu, parte a Marinei americane, au fost nevoiți să le ceară voie superiorilor lor să accepte dublarea prețului energiei electrice din contractul cu furnizorul român al bazei, pentru ca aceasta să nu ajungă în portofoliul unui furnizor de ultimă instanță (FUI), la care prețul ar fi fost de peste 5 ori mai mare.