România se află în topul țărilor a căror industrie carboniferă ar urma să sufere cel mai mult de pe urma tranziției către surse de energie cu emisii reduse de CO2. "Se așteaptă ca mai multe regiuni să sufere puternic de pe urma tranziției energetice: o regiune din Polonia ar putea pierde până la 41.000 de locuri de muncă, iar alte trei (Cehia, România și Bulgaria) ar putea pierde peste 10.000 de locuri de muncă", se menționează într-un document recent al Comisiei Europene.