Iulia-Ramona Chiriac va fi noua reprezentantă oficială a Comisiei Europene în România.
Întrebați dacă Ramona Mănescu, actualmente ministru de Externe, a fost numită în funcție în urma unui concurs sau prin altă modalitate, reprezentanții Transgaz au răspuns doar că "În conformitate cu Actul Constitutiv al SNTGN TRANSGAZ SA, numirea în funcții de conducere se face de către Directorul General al societății".
Pe 22 iulie, adică cu 2 zile înainte de a depune la Cotroceni jurământul în calitate de nou ministru al Afacerilor Externe din partea ALDE, fostul europarlamentar Ramona Mănescu își completa declarația de avere și interese. Însă nu pentru viitoarea funcție de ministru, ci pentru numirea sa în postul de șefă a reprezentanței de la Bruxelles a operatorului sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz.
Wiener Privatklinik (WPK) din Viena, cel mai mare spital privat din Austria, și-a deschis în această lună reprezentanța oficială în România, în contextul în care pacienții români reprezintă aproximativ 20% din totalul pacienților străini, iar în prima jumătate a acestui an numărul lor a crescut cu 40% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la un număr de 300 de pacienți.
Producătorul de medicamente Antibiotice Iași, controlat de stat prin Ministerul Sănătății, va deschide o reprezentanță în Vietnam, iar ținta de vânzări pentru această piață este de triplare până în 2020.