Csilla Hegedüs, Secretarul de stat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a anunțat la, PROFIT NEWS TV, când vor apărea ghidurile prin care companiile din România pot solicita finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Aflată într-un amplu proces de restructurare, Compania Națională de Transporturi Aeriene Tarom a demarat renegocierea contractelor cu producătorii de aeronave ATR și Boeing, cu care are încheiate înțelegeri de cumpărare a unor noi aeronave.
Directorul financiar al PSA Group, Philippe de Rovira, a dat de înțeles pentru prima dată de la declanșarea crizei din industria auto cauzată de epidemia de coronavirus că acordul de fuziune dintre PSA Group și Fiat Chrysler ar putea fi renegociat. Declarația a fost făcută cu ocazia anunțării rezultatelor financiare pe primul trimestru al PSA.
Ministrul britanic de Externe și candidat pentru funcția de premier, Jeremy Hunt, a declarat că Angela Merkel, cancelarul german, ar fi de acord cu o renegociere a acordului Brexitului, conform The Guardian.
Conducerea Brico Dépôt România, prin Bricostore România S.A., renegociază contractele de închiriere încheiate înainte de 2008 pentru unele magazine din România și pe care le consideră acum supraevaluate. A fost analizată la un moment dat și posibilitatea intrării în insolvență, dar finanțarea masivă asigurată de Kingfisher a eliminat această variantă.