Din 1 septembrie 2024, Roxana Pintea preia funcția de director al departamentului External Affairs în cadrul Philip Morris România. Dragoș Bucurenci, care a deținut această funcție timp de trei ani, a fost promovat ca Director Global External Engagement în cadrul echipei Philip Morris International de la Lausanne.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul justiției. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
OX2, companie suedeză care dezvoltă energie regenerabilă, anunță numirea Lăcrămioarei Diaconu-Pințea în funcția de Country Manager OX2 România.
Planul de restructurare și decarbonare al companiei de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, a fost revizuit în urma obiecțiilor Comisiei Europene și se bazează pe atragerea de investitori care să se asocieze cu CEO în companii mixte dedicate fiecăruia dintre proiectele de construire de centrale noi pe gaz, eoliene și solare ale Complexului, proiecte care se vor bucura de sprijin și din partea băncilor, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membru al directoratului CEO, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul în care Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, este acuzată de luare de mită să fie judecat de Tribunalul Maramureș. Decizia este definitivă. Instanța supremă a soluționat astfel conflictul de competență dintre Tribunalul București și Tribunalul Maramureș, după ce aceste instanțe au trimis dosarul de la una la alta.
Producătorul de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Oltenia, controlat de stat prin Ministerul Economiei, speră ca planul său de restructurare și decarboneare să fie aprobat de către Comisia Europeană până la finalul anului, a declarat, la Profit Energy.Forum, Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membru al directoratului companiei.
Tribunalul București a decis revocarea controlului judiciar în cazul Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătății trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.
Tribunalul București a dispus luni revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.
Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de DNA pentru infracțiunea de luare de mită, în formă continuată.
Premierul Orban i-a solicitat, joi, ministrului Sănătății demiterea fostului ministru Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, de la conducerea conducerea Spitalului Județean din Baia Mare.
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare, însă va fi înlocuită, pe perioada în care se află în concediu medical, de directorul medical al unității spitalicești. Pintea demisionase din funcția de manager al SJU după ce a fost arestată preventiv pentru luare de mită.
Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea va fi plasată sub control judiciar, a decis vineri Curtea de Apel București, care a judecat contestația sa la măsura arestului preventiv.
Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, care a acuzat agravarea stării de sănătate în arest, a fost transferată la un spital din sistemul public, unde va fi internată sub pază.
Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, conform deciziei Tribunalului București.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 februarie 2020, a Sorinei Pintea, manager al Spitalului Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA, după ce ar fi luat mită 120.000 lei într-un caz de achiziție de produse de protecție împotriva coronavirus.
Concursul de rezidențiat nu va mai fi organizat de ministerul de resort, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației. Metodologia va fi elaborată și aprobată doar de ministrul Sănătății, care va organiza și concursul de rezidențiat. Totodată, cifra de școlarizare va fi cel puțin egală cu numărul absolvenților pe anul în curs, putând fi suplimentată până la repartizarea tuturor rezidenților, conform proiectului de lege promulgat joi de președintele Iohannis.
Concursul de rezidențiat nu va mai fi organizat de ministerul de resort, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației. Metodologia va fi elaborată și aprobată doar de ministrul Sănătății, care va organiza și concursul de rezidențiat. Totodată, cifra de școlarizare va fi cel puțin egală cu numărul absolvenților pe anul în curs, putând fi suplimentată până la repartizarea tuturor rezidenților.
Concursul de rezidențiat nu va mai fi organizat de ministerul de resort, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației. Metodologia va fi elaborată și aprobată de universități, care vor organiza și concursul de rezidențiat, iar cifra de școlarizare va fi stablită prin hotărâre a Guvernului.
Ministerul Sănătății și Ministerul Educației nu pot rezolva problema rezidențiatului în contextul actual, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că rezidențiatul s-ar putea organiza, la noua dată stabilită pentru 8 decembrie, dacă președintele Klaus Iohannis ar numi pentru două zile un interimar la Ministerul Educației, care să semneze ordinele de ministru în baza cărora se organizează examenul.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, la Iași, că nu exclude o nouă amânare a examenului de rezidențiat, pentru că nu există încă un ministru al Educației, precizând că îi este greu să spună dacă examenul va avea loc pe 8 decembrie, așa cum s-a propus.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a prezentat rezultatul unor controale făcute la Spitalele de Psihiatrie din România și a subliniat că la unitatea medicală de la Săpoca, unde un pacient a atacat 13 bolnavi, dintre care șapte au murit, au fost găsite mai multe nereguli, printre care aceea că numărul de pacienți internați este mai mare decât numărul de paturi disponibile.
Pentru un număr de 128 de medicamente expiră prețurile de la 1 noiembrie iar dintre acestea 30 nu au alternativă terapeutică, atenționează directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu. Pe de altă parte, ministrul de resort, Sorina Pintea, afirmă că există soluții pentru ca medicamentele să rămână pe piață
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, la Timișoara, că sunt 14 "pacienți misterioși", care sunt incluși în programul "Șpaga sub acoperire" și care verifică inclusiv modul de comportament al personalului medical.