Omul de afaceri Dragoș Petrescu, care deține 18 restaurante sub brandurile Caru' cu Bere, Hanul lui Manuc, Hanul Berarilor, Pescăruș, City Grill și Buongiorno, a închis sâmbătă două restaurante din Centrul Vechi, aflate în clădiri cu risc seismic ridicat, urmând să le relocheze în spații mai sigure. Investiția cumulată în cele două restaurante, City Grill și Buongiorno, deschise în urmă cu zece, respectiv cinci ani, depășise o jumătate de milion de euro, iar fiecare dintre ele producea venituri anuale de un milion de euro.
Poșta Română și Nextebank au finalizat negocierile privind intermedierea produselor și serviciilor bancare în rețeaua de retail a operatorului național de servicii poștale. Acordul de principiu încheiat de cele două părți va fi transmis Băncii Naționale a României, spre aprobare.
Ioana Petrescu, fost ministru al Finanțelor Publice și actual consilier al premierului Ponta, îl va înlocui, cel mai probabil începând din luna octombrie, pe Mihai Tănăsescu în funcția de vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții (BEI), au declarat mai multe surse oficiale pentru Profit.ro.