Președintele american, Donald Trump, a afirmat sâmbătă că este de părere că Phenianul dorește "să facă pace" și a salutat reținerea Coreii de Nord în privința tirului de rachete, transmite AFP.
Într-o postare pe contul său de Twitter, președintele american Donald Trump susține că în problema Coreei de Nord, China este de ajutor.
Statele Unite au stabilit că fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un, Kim Jong-nam, a fost asasinat de regim cu agent VX, o substanță neurotoxică, a anunțat Departamentul de Stat, iar Washingtonul a impus Phenianului noi sancțiuni economice, scrie AFP.
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA anunță că a lansat licitația deschisă pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar modernizării liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă. Valoarea totală estimată a contractului este de peste 2,7 milioane de lei, sursa de finanțare fiind asigurată din Fonduri de Coeziune și Buget de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.
Începând cu 1 mai 2018, între stațiile Gara de Nord și Străulești, trenurile de metrou vor circula la un interval de maximum 8 minute, față de intervalul actual de 12 minute.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat luni că asocierea Sinohydro – Nord Vest Infrastructură și Servicii a câștigat contractul pentru modernizarea sectorului DN2 - A2 al centurii Capitalei, proiect estimat la 233 milioane lei (50 milioane euro), fără TVA.
Globalworth, companie fondată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas și liderul industriei de clădiri de birouri din România, a finalizat preluarea celor două terenuri în zona de nord a Bucureștiului, achiziție semnată la finalul anului trecut, pe care va construi două noi clădiri de birouri.
Coreea de Nord este dispusă să înceapă discuții directe cu Statele Unite, anunțul venind după ce o delegație importantă de la Phenian a fost prezentă la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, scrie The Guardian.
Coreea de Nord este ”dispusă” să participe la negocieri cu Statele Unite, a anunțat duminică delegația sa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, a anunțat președinția sud-coreeană, relatează AFP, citat de News.ro.
China a protestat pe lângă Statele Unite după ce Washingtonul a impus noi sancțiuni unor întreprinderi chineze, acuzate că desfășoară activități ilicite împreună cu Coreea de Nord, scrie AFP, citat de News.ro.
Moscova s-a pronunțat sâmbătă pentru desfășurarea unor convorbiri directe cu SUA în legătură cu situația din Coreea de Nord, relatează Reuters.
Partidul de extremă-dreaptă Liga Nord a promis că, dacă va câștiga alegerile de luna viitoare, va face deportări masive ale imigranților, ca parte dintr-o reformă radicală a politicilor privind migrația din Italia, scrie The Guardian.
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, care întreprinde vineri o vizită la Berlin, va discuta cu cancelarul german, Angela Merkel, printre altele, și despre subiectul referitor la gazoductul Nord Stream 2, pe care Morawiecki îl consideră, potrivit agenției PAP, drept ''o problemă politică, o mare amenințare''.
Pentagonul cere o mărire considerabilă a cheltuielilor militare în 2019 și dorește să fie aprobat un buget de 686 de miliarde de dolari de către Congres, unul dintre cele mai mari din istoria SUA, invocând un pericol iminent tot mai mare din partea Rusiei și a Chinei, transmite CNN.
Telekom Romania Communications (fost Rontelecom) va furniza distribuitorului de energie electrică Muntenia Nord servicii de call-center în următorii doi ani, urmând să încaseze 4,1 milioane de lei, fără TVA.
Președintele american Donald Trump a scris, marți, pe Twitter, că sancțiunile și "alte" presiuni încep să aibă impact asupra Coreei de Nord, subliniind că "Omul-rachetă" (n.r. - liderul nord-coreean Kim Jong-un) vrea să discute cu Coreea de Sud pentru prima oară.
Coreea de Nord va deveni o amenințare nucleară clară în 2018, însă nu vom asista la un război nuclear. Țările mai mici vor amenința cu retragerea din OPEC pe fondul reducerii producției de petrol, dar prețul “aurului negru” va rămâne relativ stabil, iar Rusia va încerca să exploateze politicile SUA pentru a stabili o alianță cu China.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a declarat că butonul nuclear se află pe biroul său în permanență, astfel că SUA nu va "putea să înceapă un război", informează BBC.
Nave rusești au furnizat în ultimele luni produse petroliere Coreei de Nord, în largul mării, în ape internaționale, transferând încărcătura unor nave nord-coreene și astfel încălcând dispozițiile adoptate de Națiunile Unite, informează Reuters, citând surse europene.
Coreea de Nord a accelerat ritmul, în 2017, în cursa sa nebună către arma nucleară, relansând temeri, demne de cele mai întunecate momente ale Războiului Rece, cu privire la un conflict atomic, scrie AFP.
ONU a interzis joi accesul în porturile lumii a patru nave nord-coreene suspectate că transportă mărfuri interzise de sancțiunile internaționale impuse Phenianului, dar nu a putut să includă pe listă alte șase din cauza opoziției Beijingului, relatează AFP.
Secretarul de Stat american Rex Tillerson subliniază că ”presiunea va fi menținută” asupra Coreei de Nord, în vederea dezarmării ei nucleare, într-un articol publicat în The New York Times (NYT) în care trece în revistă anul în care s-a aflat la conducerea diplomației americane, scrie AFP.
Coreea de Nord, al cărui program spațial nu este, potrivit unor experți, decât un paravan pentru programul său balistic, pregătește o nouă lansare a unui satelit, a anunțat marți un cotidian sud-corean.
Coreea de Nord consideră că noile sancțiuni decise de ONU împotriva sa reprezintă "un act de război".
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, vineri, noi sancțiuni care vizează Coreea de Nord, măsurile fiind referitoare la exporturile de produse petroliere și la nord-coreenii care lucrează în străinătate, relatează AFP.