Coca-Cola își schimbă strategia și lansează pe piață, inclusiv în România, un produs propriu de ceai, Fuzatea, în contextul în care parteneriatul de peste 15 ani cu Nestle, împreună cu care comercializa brandul Nestea, s-a încheiat la începutul acestui an. Grupul elvețian Nestle a decis să producă Nestea independent, gigantul american Coca Cola, ca și rivalul PepsiCo, fiind însă conștient că trebuie să adauge în portofolii mai multe băuturi fără cola, pentru a se adapta tendinței cumpărătorilor de îndepărtare de băuturile răcoritoare tradiționale.
Volumul vânzărilor Coca-Cola HBC în România a crescut cu circa 5% în primul semestru. Totodată, perioada aprilie-iunie a reprezentat al zecelea trimestru consecutiv de creștere pe piața locală a vânzărilor companiei.
Nestle și Coca-Cola își vor dizolva parteneriatul de peste 15 ani din domeniul ceaiului gata preparat la începutul anului viitor. Cei doi mari giganți comercializează împreună ceaiurile Nestea în peste 52 de țări din America, Asia și Europa, inclusiv în România.