Astăzi la am consemnat la Bursa de Valori București o ședință cu volume de aproape 20 milioane euro, mult peste media acestui an. Mihai Chișu, trader la Swiss Capital, pune această creștere a lichidității pieței pe seama investitorilor străini, atrași de conferințele recente organizate pe teme investiționale.
Clientul român posesor de Volkswagen poate cere despăgubiri în instanță producătorului, dar va fi foarte greu de dovedit dacă autoritățile române nu se grăbesc să finalizeze ancheta locală, a declarat vineri, într-o conferință de presă, Mihai Titichi, jurist în cadrul Centrului European al Consumatorului România (ECC-România).
Regele Mihai a decis să îi retragă lui Sorin Oprescu calitatea de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofițer, după ce primarul Capitalei a fost arestat, fiind acuzat de luare de mită.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 6 august 2015, a doi inculpați.
Fostul ministru de intern Gabriel Berca a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspect într-un dosar privind fapte de trafic de influență comise între anii 2010-2012.