Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 6 august 2015, a inculpaților Iordan Răzvan-Mihai, la data faptelor director al Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, în prezent consilier al primarului Sectorului 1, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, și Toma Dan, la data faptelor șef birou, ulterior director executiv adjunct în cadrul Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, funcție deținută și în prezent, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită.
Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a rezultat că există probe și indicii temeinice potrivit cărora în perioada anilor 2006-2010, inculpatul Iordan Răzvan, în calitate de director al Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București și Toma Dan, șef birou în cadrul aceleiași direcții, au pretins și primit, în două, respectiv în trei rânduri, sume de bani cuprinse între 15.000 euro și 70.000 euro, pe care le-au împărțit, de la doi oameni de afaceri pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună întocmirea și semnarea proceselor verbale de recepție a unor lucrări de construcție.
La data de 7 august 2015, inculpații urmează a fi prezentați Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.