Compania care operează portul Midia, unul dintre ele mai mari porturi maritime și fluviale românești, caută finanțare pentru a-și acoperi clauzele financiare din contractul de închiriere încheiat în primăvara acestui an cu Administrația Porturilor Maritime Constanța și care obligă la realizarea unei investiții de 10 milioane euro până în 2022.
O navă cu migranți care a eșuat pe Marea Neagră și a fost remorcată de către ambarcațiuni ale Poliției de Frontieră a ajuns în Portul Midia miercuri dimineață.
Potrivit legislației în vigoare, orice investiție a Transgaz în extinderea sistemului național de conducte de gaze trebuie recuperată din încasări. Tarifele de transport se regăsesc în prețul final al gazelor achitat de consumatori. La nivelul anului trecut, acestea aveau o pondere de circa 17-18% în costul total de achiziție a gazelor naturale destinate clienților casnici și producătorilor de energie termică pentru populație.
Peste 130.000 de țigări de contrabandă au fost descoperite de polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă ascunse într-un șifonier, dar și printre marfa transportată de o navă sosită în Portul Midia, comandatul ambarcațiunii, un cetățean sirian, fiind cercetat penal pentru contrabandă cu țigări.
Primul contract de explorare care includea și Midia Deep a fost semnat în 1992, între Rompetrol, companie controlată încă atunci de statul român, și consorțiul format din firma britanică Enterprise Oil Exploration și cea canadiană Canadianoxy Ltd., contractul fiind aprobat de către Guvernul Stolojan.