Darea în plată către ANAF a activelor funcționale energetice ale termocentralei Paroșeni, ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan și ale sucursalelor Prestserv și Sediul Executiv din cadrul companiei de stat insolvente Complexul Energetic Hunedoara (CEH), controlată integral de Ministerul Energiei, în contul ștergerii datoriilor bugetare ale Complexului, a fost aprobată de către creditorii companiei, relevă date analizate de Profit.ro.
Confederația Sindicală Națională Meridian și Sindicatul "Muntele" solicită Ministerului Energiei să ia în considerare un studiu realizat de INSEMEX Petroșani și să facă demersuri pentru prelungirea activității la minele Lonea și Lupeni până la epuizarea rezervei deschise, pentru a se asigura securitatea acestor perimetre miniere. Conform sindicatelor, studiul a arătat că la Mina Lupeni sunt cărbuni cu risc ridicat de autoaprindere, iar la Lonea este vorba de cărbuni auto-inflamabili cu tendință pronunțată la autoaprindere.
Complexul Energetic Hunedoara va primi un ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive Lonea și Lupeni, în cuantum de 198,830 milioane lei pentru anul 2017.
Păstrarea unei activități la minele Lupeni și Lonea, precum și soluția subvenționării costului de producție a energiei de la Complexul Energetic Hunedoara vor fi cuprinse într-un plan de măsuri ce va fi înaintat spre dezbatere Guvernului și Parlamentului. Decizia elaborării unui astfel de plan a fost luată, joi, cu prilejul unei dezbateri privind situația sectorului minier din România.
Ministerul Energiei propune micșorarea ajutorului de stat pentru acoperirea pierderilor de producție ale două din cele patru exploatări miniere ale Complexului Energetic Hunedoara, ca urmare a deciziei de închidere a acestora, de la 214 milioane lei la 132,226 milioane lei în 2017. Decizia a fost fundamentată, pe de o parte, pe scăderea cererii de cărbune, ca urmare a dezvoltării producției de energie electrică regenerabilă, și pe diminuarea considerabilă a prețului de vânzare al cărbunelui pe piața internațională și implicit în România.
Motivul pentru care Curtea de Apel Alba Iulia a decis, pe 8 noiembrie, să anuleze insolvența Complexului este acela că judecătorul sindic de la Tribunalul Hunedoara, care hotărâse în iunie ca CE Hunedoara să reintre în insolvență, se afla în incompatibilitate în momentul luării acelei decizii, potrivit legislației în vigoare, și nu s-a autorecuzat, deși legea îi cerea imperativ acest lucru.